Ion Dolănescu, o voce aparte. Destinul a fost de partea lui, la început de drum, având ca îndrumător o mare artistă, Maria Tănase.

Ion Dolănescu, îndrumat de Maria Tănase

Avea doar 17 ani când marea noastră cântăreață Maria Tănase l-a observat pe Ion Dolănescu pe scena Casei de Cultură din Târgoviște. L-a îndrumat şi încurajat să-şi urmeze cu tărie visul de a deveni un mare artist.

Ion Dolănescu s-a născut pe 25 ianuarie 1944, în satul Perșinari, județul Dâmbovița.

Era îndrăgostit de cântec încă din copilărie și îi tresărea inima de bucurie atunci când o auzea pe Maria Lătăreţu cântând la radio. La staţia de radioficare de la Nucet, unde ţinea câte un program, i se auzea glasul în trei-patru sate.

Ion Dolănescu a urmat chemarea cântului popular, iar destinul a fost de partea lui, la început de drum.

L-a remarcat Maria Tănase, apoi destinul i-a scos în cale regina romanțelor, Ioana Radu, cea care avea să îi devină și o bună prietenă.

A absolvit liceul și a urmat cursurile Școlii Populare de Artă, iar din 1966 (avea 22 de ani) devine solist la ansamblul „Ciocârlia”.

Ion Dolănescu, duet cu Maria Ciobanu

Ion Dolănescu a cunoscut-o pe Maria Ciobanu la ansamblul “Ciocârlia” și au format împreună un cuplu atât pe scenă, cât și în viața reală timp de mai mulți ani.

În scurt timp, au devenit unul dintre cele mai îndrăgite duete din muzica populară românească. Din relația celor doi a luat naștere Ionuț Dolănescu, și el artist de muzică populară.

Cântecele lui Ion Dolănescu ilustrează trăirile artistului, bucuria, tristețea. Toate se regăsesc în melodiile cântate de artist precum și în expresivitatea interpretării acestora.

Artistul a încetat din viață la 65 de ani, în anul 2009, fiind înmormântat la cimitirul Belu din Capitală.

Ion Dolănescu, femeile din viața lui

A fost căsătorit întâi cu Iustina Băluțeanu, iar apoi cu Maria Ciobanu, cu aceasta din urmă nefiind căsătorit și în acte.

Cu a doua soție are un fiu, Ionuț Dolănescu, însă căsătoria nu a durat.

În 1975 i se naște al doilea copil, Dragoș Carlos, a cărui mamă este Margarita Valenciano, din Costa Rica care atunci era studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj.

Ionuț este și el un cunoscut cântăreț de muzică populară, iar Dragoș Carlos și-a făcut și el studiile în România. Acum, Dragoș Dolănescu este deputat și psiholog în Costa Rica și re doi copii, nepoți ai lui Ion Dolănescu: Maria de Isus, născută în 2001 și Ioan Angel Dolănescu-Bravul, născut în 2005.

La rândul său, Ionuț Dolănescu are un fiu, pe Vlad, născut în 2008.

Scandal pe averea lui Ion Dolănescu

După moartea lui Ionn Dolănescu, cei doi fii ai săi s-au certat îndelung pe averea lui. Ba, făceau și două pomeni, cu două colive. pentru nu suportau să se întâlnească.

Dragoş Donănescu a declarat că tatăl său ascundea în saltea, în momentul morţii sale, 1.800.000 de euro.

Conform afirmaţiei acestuia, banii și multe obiecte de valoare au dispărut după ce fratele său, Ionuţ, a trecut prin casa părintească.

La nici şase luni de la moartea lui Ion Dolănescu, cei doi fii ai acestuia continuau să-şi dispute uriaşa sa moştenire, evaluată la aproape 5.000.000 de euro.

Dacă Ionuţ Dolănescu a ales “să tacă şi să facă”, fratele său Dragoş a ieşit din nou, cu două zile în urmă, la emisiunea “Happy Hour” a lui Cătălin Măruţă, de la PRO TV, cu o declaraţie-şoc.

Conform afirmaţiei acestuia, Ion Dolănescu avea ascunşi în salteaua patului în care dormea nu mai puţin de 1.800.000 de euro, bani gheaţă, pe care tatăl său i-a agonisit în timpul vieţii, de la concertele pe care le-a susţinut.

De asemenea, în momentul morţii, Dolănescu avea în casă o groază de lucruri de valoare, de la bijuterii la tablouri şi icoane de aur, vase de ceramică şi circa 5 kilograme de aur. Toate acestea au dispărut.

Misterul provenienţei averii lui Ion Dolănescu a fost lămurit de Dragoş: “Tata câştiga într-un weekend cât să-şi ia o maşină şi avea peste 1.000.000 de lei la C.E.C., în anii 70.


Adevărul despre iubirea dintre Maria Ciobanu și Ion Dolănescu

Doliu în Maramureș. Cel mai cunoscut cântăreț de muzică populară s-a stins

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp