Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. vorbește despre abuzurile din copilărie. „Am primit pumni în burtă, voiau să dispar…”

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. vorbește despre abuzurile din copilărie. „Am primit pumni în burtă, voiau să dispar…”
Chiar dacă este fiul unuia dintre cei mai în vogă artiști ai României, acest lucru nu l-a scutit pe Radu Ștefan Bănică să aibă parte de bullying în copilărie. Declarațiile fiului lui Ștefan Bănică sunt tulburătoare.

Radu Ștefan Bănicăa vorbit despre lucrurile triste din copilăria sa, care a fost marcată de bullying. Fiul lui Ștefan Bănică Jr. a spus că s-a ajuns chiar și la abuzuri fizice din partea profesorilor.

„Am avut în clasa a 3-a petiția anti-Radu, semnată de copii ca să dispar. Nu știu de ce”

Radu Ștefan Bănică spune că toate problemele sale au început în clasa a treia, când colegii au ajuns să semneze o petiție împotriva lui.

„De exemplu, am avut în clasa a 3-a petiția anti-Radu, semnată de copii ca să dispar. Nu știu de ce. Și țin minte de atunci subiectul banilor. Se vorbea numai despre bani, bani, bani și eu nu știam la ce se referă ei, pentru că nu înțelegeam.

Că tu ai bani, că tu trăiești în puf, că tu stai la castel. Dar de unde știi tu unde stau eu sau ce se întâmplă la mine acasă?”, a povestit Radu Ștefan Bănică, într-un podcast realizat de „Asociația Taci”.

Fiul lui Ștefan Bănică Jr., agresat fizic de profesor, în clasa a 8-a

În clasa a opta însă, s-a depășit orice limită, iar profesorul de limba română l-a lovit pe Radu Ștefan Bănică fără să aibă nici cel mai mic motiv. Băiatul s-a ascuns în toaletă și doar directoarea liceului a putut să-l determine să iasă.  

„Cea mai marcantă pentru mine a fost în clasa a 8-a, când aveam un profesor de română foarte bun. Se supărase pe noi că nu făcusem tema sau ceva și era foarte sever. Când dădea cu pumnul în masă toți eram… Dar știu că a ieșit în timpul cursului și n-am fost printre cei care nu și-au făcut tema, chiar îmi făcusem tema. Și stăteam și în prima bancă, a venit la mine, băi, și am primit niște pumni în burtă!

„Acum se lua de mine că de ce plângi, ești fetiță? Păi după 6 pumni în burtă plânge oricine la 13 ani”

Fiul lui Ștefan Bănică Jr. vorbește despre abuzurile din copilărie. „Am primit pumni în burtă, voiau să dispar...”
Radu Ștefan Bănică, despre bullying-ul din copilărie

Că eu sunt motivul pentru care el pleacă, că s-a uitat la mine în timpul discursului și nu știu ce. Și m-am dus și m-am ascuns în baie și singura persoană care m-a scos de acolo a fost doamna directoare.

Culmea e că e și un after bullying, adică atunci când am intrat acolo și încercam să par că n-am plâns deloc, deși plânsesem de nu mai puteam, și mai rău începea. Acum se lua de mine că de ce plângi, ești fetiță? Păi după 6 pumni în burtă plânge oricine la 13 ani”, povestit Radu Ștefan Bănică.

Recent, Radu Ștefan Bănică a fost din nou victimă

Dar problemele par că nici acum nu s-au terminat pentru Radu Ștefan Bănică. Actorul spune că i s-au tăiat cauciucurile și i-a fost lovită mașina.

„M-am mutat și mi s-a tot vandalizat mașina: cuțite în anvelope, zgârieturi pe uși și lovituri în bară, bara din fața, bara din spate, șuturi”, a mai spus Radu Bănică.

Chiar dacă în copilărie a fost traumatizat, tânărul nu s-a lăsat pradă durerii, pentru că vrea să fie un exemplu pentru toți cei care au trecut prin situații asemănătoare. Tocmai de aceea a decis să își spună povestea, în speranța că va trage un semnal de alarmă asupra bullying-ului. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri