Fetița Zurli, supusă bullying-ului în copilărie. A suferit foarte mult

Mereu zâmbitoare pe scenă, de 13 ani dă viață celui mai îndrăgit personaj din Gașca Zurli. Veronica (Vero) Căliman e Fetița Zurli și spune că personajul pe care îl interpretează i-a adus „vindecare”. Nu a avut o viață ușoară: actrița și-a pierdut tatăl la vârsta de 7 ani, apoi a fost supusa bullying-ului în copilărie și a suferit foarte mult. Tânăra actriță în vârstă de 34 de ani a decis să vorbească despre drama pe care a traversat-o din cauza înălțimii ei mici care, mai târziu, i-au asigurat o carieră de succes pe scenă.
„În adolescență, unii sau alții strigau după mine pe stradă…ponei. Nu puteam să mă apăr altfel, decât răspunzând destul de naiv: citește o carte sau bine ca ești tu maimuță. În fine, în timp mi s-au rafinat răspunsurile până am ajuns la: înălțimea mea e undeva deasupra capului ( și făceam semn cu mâna cât de sus puteam deasupra capului, evident) nu oricine poate s-o vadă!!!
Abia mai târziu mi am dat seama ce ziceam eu la 15 ani și că de fapt, am reușit chiar să mă conving că așa e, că pot fi cât de înaltă vreau să fiu, că înălțimea nu are nici o legătură cu vreo unitate de măsură. Acum vă spun sincer că sunt mândra, sunt foarte mândra de fetița speriată care a reușit să nu-și rămână mică, doar pentru că așa o vedeau alții.
Acum nu-s chiar așa dusă cu pluta să-mi imaginez că sunt cât o clădire din Toronto sau poate…. mă mai gândesc”, a scris Fetița Zurli – Vero Căliman pe rețelele sociale. A plecat de câteva zile în Canada, de unde a făcut mai multe postări cu locurile pe care le vizitează.
„Indiferent cum mă tratează oamenii sau situațiile în care mă găsesc, doar eu dețin puterea asupra zâmbetului, a bunătății și a compasiunii mele”, a mai notat tânăra din Gașca Zurli într-o postare.
Sursa foto: Instagram
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook