Petrecerea de majorat a fiului Nadiei Comăneci a avut loc în fastuoasa casă a Anastasiei Soare din Beverly Hills. Nașa a postat câteva fotografii pe contul său de socializare, unde familia apare extrem de fericită și mândră de un asemenea băiat. Bineînțeles, de la petrecere nu a lipsit iubita lui Dylan Paul, care e tot mai apropiată de familia fostei glorii a României.
Nadia Comăneci a fost extrem de emoționată
Evenimentul grandios a fost organizat de regina sprâncenelor, care și-a exprimat mândria că a fost aleasă nașă a lui Dylan. „Celebrând majoratul lui Dylan cu Nadia Comăneci și Bart Conner, cei mai buni părinți! mulțumesc pentru că m-ați ales să fiu nașa- o zi plină de iubire, bucurie și familie!”, a scris regina sprâncenelor în dreptul imaginilor.
Nadia: „Trec anii pentru fiecare dintre noi și realizăm atunci când ne vedem copiii mari”
Emoționată a fost și Nadia Comăneci care a mărturisit că nu a realizat cât de repede a trecut timpul și băiatul ei s-a transformat într-un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. „Parcă ieri îi făceam botezul… Trec anii pentru fiecare dintre noi și realizăm asta atunci când ne vedem copiii mari”.
Nadia Comăneci și-a făcut primul tatuaj la 62 de ani
La 62 de ani, zeița de la Montreal a postat pe contul de socializare primul tatuaj pe care și l-a făcut la glezna piciorului: momentul în care a obținut nota 10 la Jocurile Olimpice. Nadia Comăneci a mărturisit că a fost un „design creat special pentru mine. Este permanent. Eu mi-am dorit un astfel de tatuaj de multă vreme, ceva care să reprezinte toate lucrurile importante care se regăsesc în acest tatuaj: Girl Power, Break the ice, Hard work, Be unique”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook