Procesul fiul președintelui Biden, Hunter Biden, va avea loc pe data de 13 noiembrie 2024. Atunci acesta va afla la ce pedeapsă va fi condamnat. Hunter Biden a fost găsit vinovat pentru posesie de arme, a declarat vineri un judecător federal. La acea dată, Joe Biden nu va mai fi președinte.
Hunter Biden ar putea face 25 de ani de închisoare
Hunter Biden a fost găsit vinovat în iunie 2024 de către un juriu din Wilmington, pentru trei capete de acuzare. Acesta riscă până la 25 de ani de închisoare. Cu toate acestea, Hunter Biden este la prima abatere, ceea ce face puțin probabil ca acesta să se confrunte cu pedepse maxime.
Procesul s-a desfășurat, de asemenea, pe fundalul cursei prezidențiale din acest an, republicanii profitând de problemele juridice ale lui Hunter Biden pentru a încerca să prezinte întreaga familie Biden drept coruptă.
Hunter Biden este programat să fie judecat luna viitoare în California, pentru acuzații fiscale separate, care ar face publice, din nou, detaliile sumbre ale unui capitol întunecat din viața sa.
Însuși Joe Biden a spus că nu îl va grația pe fiul său
Hunter a încercat de mai multe ori să obțină anularea acuzațiilor federale înainte de începerea procesului, dar fără succes. Însuși președintele Joe Biden a promis în repetate rânduri că nu îl va grația pe fiul său, punctând acest lucru și într-un interviu cu prezentatorul David Muir de la „World News Tonight”.
În timp ce procesul era încă în desfășurare, Biden a fost întrebat dacă își va respecta cuvântul, iar răspunsul a fost: „Da”. Între timp, Joe Biden s-a retras din cursa prezidențială, așa că nu va mai avea posibilitatea sau imposibilitatea unei grațieri.
„Recuperarea este posibilă prin harul lui Dumnezeu”
„Sunt mai recunoscător astăzi pentru dragostea și sprijinul de care am avut parte în ultima săptămână din partea Melissei, a familiei mele, a prietenilor mei și a comunității mele decât sunt dezamăgit de rezultat. Recuperarea este posibilă prin harul lui Dumnezeu, iar eu sunt binecuvântat să experimentez acest dar zi de zi”, a spus Hunter Biden într-o declarație dată în urma verdictului din luna iunie.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook