La Muzeul Metropolitan de Artă din New York, se găsește cel mai vechi exemplar păstrat până astăzi. Pianul are în spate o istorie complexă, care i-a asigurat treptat un loc de onoare în rândul instrumentelor.
Cine a inventat pianul
Pianul, așa cum îl cunoaștem astăzi, a apărut treptat. La jumătatea secolului al XII-lea, a apărut un instrument care a revoluționat muzica, punând baze solide pentru descoperirile ulterioare. Monocordul cu clape a fost primul reprezentant al acestei categorii, transformându-se ulterior în clavicord, mai apropiat de pianul de astăzi.
Cu timpul, în anii 1500, și-a făcut apariția clavecinul, care și-a menținut poziția timp de două sute de ani, evoluând în structură și alcătuire. A fost creat în Italia, dar a devenit foarte popular și cunoscut în multe țări. Totuși, în secolul al XVIII-lea, a apărut instrumentul pianoforte.
Toate aceste instrumente care au precedat varianta actuală, au venit cu noutăți și noi abordări care au îmbunătățit și au adăugat caracteristici, în permanență. Cu toate acestea, inventatorul primului pian este recunoscut ca fiind Bartolomeo Cristofori, un italian fabricant de clavecine, care a creat acest nou instrument în anul 1709.
Bartolomeo Cristofori a construit 20 de piane
Inovația pe care a adus-o a constat în mecanismul de producere a sunetului, bazat pe lovirea corzilor cu ajutorul ciocănelelor. Nivelul de impact al acestui fenomen a devenit ușor de controlat prin intermediul pedalelor, care au efect asupra intensității și nuanței sunetului.
Bartolomeo Cristofori a construit, de-a lungul întregii sale vieți, un număr aproximativ 20 de piane. El a pus bazele tuturor generațiilor viitoare de fabricanți de piane, care au reușit să aducă noi însușiri și calități acestui instrument extraordinar.
Evoluția pianului se întinde pe o perioadă mare de timp. Procesul prin care instrumentul a ajuns să fie ceea ce este astăzi se datorează unor oameni care au contribuit la îmbunătățirea lui. Astăzi există modele noi, precum și o varietate mare de accesorii și funcții moderne. Sursa: ro.yamaha.com
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook