S-au dus vremurile în care tot PSD-ul se aduna în jurul iubitei șefului Liviu Dragnea și făcea plecăciuni și zâmbete. Irina Tănase, fosta iubită a lui Dragnea, după o lungă tăcere iese la lumină și transmite un mesaj.
Tânăra are tot mai des apariții pe rețelele sociale, unde distribuie imagini motivaționale sau sfaturi de viață sănătoasă, dar și selfie-uri în care arată tuturor urmăritorilor ei, și nu numai, cât este de schimbată.
Liviu Dragnea s-a despărțit de Irina Tănase, cu 30 de ani mai tânără decât el, în decembrie 2021. Iar de atunci, Irina a fost mai degrabă absentă din mediul online. Cei doi au format un cuplu solid timp de opt ani, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei. Despărțirea, survenită după ce politicianul a ieșit din pușcărie, a survenit pe fondul zvonurile legate de infidelitatea tinerei.
Ulterior au apărut zvonuri că s-ar iubi cu un milionar din domeniul farma, Roger El Akoury, fost proprietar al lanțului de farmacii Sensiblu și acționar majoritar al unei companii farmaceutice, care deține cel mai mare muzeu privat de artă contemporană din România.
Irina lui Dragnea iese la lumină și transmite un mesaj
Zilele acestea, Irina Tănase a ținut să le arate fanilor ei cum se simte. Ea și-a făcut un selfie, în pijama, purtând părul strâns cu o cordeluță. A afișat, peste imaginea de școlăriță cuminte, un mesaj care transmite multe printre rânduri. „Mood of the day (n.r. – starea zilei): îmi place zăpada, urăsc mocirla”, a scris fosta iubită a lui Liviu Dragnea.
De când s-a despărțit, tânăra în vârstă de 29 de ani a trecut printr-o schimbare radicală de look. Ea a renunțat la pletele blond-aurii, pentru o culoare blond platinat. În plus, ținutele pe care le afișează sunt într-un stil de o eleganță atent calculată, cuminte dar sexy.
Mai mult, pe rețelele sociale, tânăra a distribuit ocazional imagini incitante. Una din acestea o arată pe plajă, într-un costum de baie roșu, într-o ipostază în care a fost asemuită de fani cu fetele din Baywatch.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook