Simona Ionescu / Redactor Șef

Fratele Mădălinei Manole crede că adevărul despre moartea artistei nu iese la iveală pentru că apropiații ei se tem de procese

Fratele Mădălinei Manole crede că adevărul despre moartea artistei nu iese la iveală pentru că apropiații ei se tem de procese
Cu puțin timp în urmă, Maria Dragomiroiu făcea dezvăluiri incredibile, în emisiunea lui Denise Rifai. Fratele artistei a luat atitudine.

La 12 ani de la moartea Mădălinei Manole, prietena ei cea mai bună, artista Maria Dragomiroiu a spus lucruri neștiute despre cântăreață.

Fratele Mădălinei Manole o pune la zid pe Maria Dragomiroiu. „Să spun să-i fie rușine?”

Invitată în emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai, a spus lucruri incredibile despre fata cu păru de foc, precizând că aceasta ar fi suferit de depresie. De asemenea, ea a subliniat că Mădălina i-ar fi precizat că este un blestem asupra familiei sale.

„Mama era departe, se recăsătorise, iar omul de lângă ea nu a iubit-o destul încât să o salveze”

„Îmi pare rău că a plecat așa. A fost sora mea mai mică, ne-am spus și bune, și rele. Am învățat una de la alta, Mădălina a însemnat mult. A acceptat și sfaturile mele. Ea a fost o fire depresivă. Era exigentă cu ea, își iubea enorm familia, dar sunt convinsă că ceva a canalizat-o spre acest destin. Ea simțea că ceva…

Ea spunea că asupra familiei ei apasă un blestem, că s-ar putea să moară tânără. Nimeni n-a fost lângă ea. Mama era departe, se recăsătorise, iar omul de lângă ea nu a iubit-o destul încât să o salveze.”, a declarat Maria Dragomiroiu la Kanal D.

Marian Manole a luat atitudine

Recent, fratele artistei, Marian Manole a luat foc și i-a transmis Mariei un mesaj extrem de dur, mărturisind că pur și simplu i se face greață când se uită la emisiune. „Înțeleg că niciodată nu s-a implicat ca să spună contrariul, pentru că ar fi fost dată în judecată! Dar să vină acum, după 12 ani, și să spună public, într-o emisiune, ce a spus e dezamăgitor pentru familia mea!

Să spun să-i fie rușine? Nu! Am respectat-o și pe ea, și pe soțul ei, pentru că i-am cunoscut personal cu ani în urmă, când trăia sora mea, dar nu așa o respectă pe «sora»ei! Mi se face greață când mă uit la emisiune!”, a declarat Marian Manole, pentru Click.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre