Ani de zile, tatăl și fiul nu și-au vorbit. Călin Geambașu a spus cuvinte grele la adresa părinților săi. Însă, în decembrie anul trecut, Călin și Petre Geambașu s-au împăcat. Paul Surugiu, Fuego, i-a invitat pe aceeași scenă pe bunic, fiu și nepot.
Petre Geambașu a cântat cu fiul și nepotul
Călin Geambașu (43 de ani) a fost multă vreme certat cu tatăl său, instrumentistul, compozitorul și cântărețul Petre Geambașu (76 de ani). În această vară, fostul solist de la Școala Vedetelor și-a dus fiul, pe DaviN, să-și vadă bunicii, mai ales că era și în vacanță. Mai mult, cei trei au fost invitați la „Drag de România mea”, emisiunea lui Fuego de la TVR 2 și au cântat împreună pe aceeași scenă.
”Unic! Tată, Fiu într-o emisiune ce va fi difuzată în această toamnă, nu știu când. Emoții pozitive. Interviu și 2 melodii cântate alături de trupa Supermarket, unde îl găsim întotdeauna pe chitaristul nostru din 2009, Vlad Crețu și pe prietenii lui. O blândețe de oameni. I-am mai făcut câteva poze lui DaviN pe unde mi-am copilărit yo post-adolescență și unde mi-am început cariera, la Școală Vedetelor, acum 25 de ani. Șansă unică de a fi lucrat în acei ani ai dezvoltării mele cu echipe întregi de profesioniști în televiziune nu se compară cu nimic altceva. Și le mulțumesc oricând! DaviN învățase melodiile cu numai o seară înainte… El a cântat pe momentele mele. Fără greșeală și fără probe de sunet. Mă’ Boy…!”, a cris Călin Geambașu pe contul său de socializare.
Călin și Petre Geambașu s-au împăcat
Relaţia dintre Călin Geambaşu şi tatăl său, Petre Geambaşu, părea pe veci compromisă, din cauza interminabilelor reproşuri.
Petre Geambaşu (76 ani) s-a confruntat, în decembrie, cu probleme de sănătate, fiind internat în urma unei crize de discopatie lombară. Atunci, la aflarea veştii, Călin Geambaşu a dorit să-şi viziteze tatăl, însă bărbatul s-a opus categoric. Nici de Crăciun lucrurile nu au stat mai bine între ei.
În cele din urmă Petre Geambașu a cedat. Călin a postat pe Facebook câteva fotografii şi un filmuleţ cu Petre şi cu nepotul lui, DaviN (11 ani).
Călin s-a declarat fericit că tatăl său i-a bătut, în sfârşit, la uşă: ”Minunile nu au loc la date fixe, ci doar atunci când oamenii vor cu adevărat să le înfăptuiască! Aseară, tatăl meu în sfârşit a fost bunic. După ce ne-a respins de Crăciun, aseară tatăl meu ne-a făcut o surpriză şi ne-a vizitat fără absolut nici o pregătire anterioară. A făcut 2 copii fericiţi. Pe DaviN şi pe mine. Cred că nici lui nu i-a displăcut vizita. Nu a trebuit să fie Paşte sau Crăciun, ci doar un dram de bunăvoinţă. Nu ne-a adus nimic, nu aşteptam nimic, dar finalmente s-a adus pe sine (în condiţiile în care locuim la o stradă distanţă)”.
Călin Geambaşu (43 de ani) a avut numai necazuri în ultima vreme. După conflictul cu celebrul lui tată, instrumentistul Petre Gemabașu, solistul a avut mari probleme și cu Angelica Cadar, mama copilului lui, David Alexandru, în vârstă de 11 ani. Femeia a plecat de acasă și l-a invitat pe Călin la Judecătoria Buftea, pentru custodia puștiului. Însă, magistrații i-a dat copilul în custodie lui Căli Geambașu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook