Simona Ionescu / Redactor Șef

Gabriela Oțil, diagnostic neașteptat: „Am început să am probleme de oameni în vârstă”

Gabriela Oțil, diagnostic neașteptat: „Am început să am probleme de oameni în vârstă”
Gabriela Oțil, una dintre cele mai apreciate prezențe din showbiz-ul românesc, surprinde cu o mărturisire sinceră despre o problemă de sănătate cu care se confruntă. Admirată de ani de zile pentru silueta impecabilă și, mai ales, pentru picioarele sale lungi și tonifiate, soția lui Dani Oțil spune că a ajuns să se confrunte cu o afecțiune pe care mulți o asociază cu înaintarea în vârstă.

Model și influencer, Gabriela Oțil continuă să impresioneze prin aparițiile sale. Recent, ea a urcat pe podium în costum de baie, în cadrul unei prezentări semnate de Cătălin Botezatu, demonstrând încă o dată de ce este considerată una dintre cele mai elegante și admirate prezențe din lumea mondenă. Imaginile de la eveniment au stârnit numeroase reacții, mulți apreciind forma fizică excelentă a vedetei și picioarele sale perfecte.

„Am început să am probleme de oameni în vârstă”

Chiar dacă imaginea pe care o afișează este una impecabilă, Gabriela Oțil recunoaște că se confruntă cu o problemă medicală serioasă. Ea a primit un diagnostic neașteptat.

Gabriela Oțil, diagnostic neașteptat: „Am început să am probleme de oameni în vârstă”
Gabriela Oțil s-a îmbolnăvit
Foto: Instagram

„Cum ar zice soțul meu… am început să am probleme de oameni în vârstă. Dar mă super doare un picior de la o venă… O să mă ocup de ea în septembrie”, a dezvăluit vedeta.

Soția lui Dani Oțil spune că durerea a determinat-o să meargă la medic, iar investigațiile au arătat exact care este cauza disconfortului.

Gabriela Oțil, intervenție cu laser în septembrie

După consultul de specialitate, Gabriela Oțil a primit recomandarea de a urma un tratament și de a efectua o intervenție minim invazivă.

„Am făcut un consult și un eco-Doppler. Mi-a recomandat un tratament și urmează să fac o intervenție cu laser în septembrie. Din ce mi-a explicat, acum, în multe cazuri, nu se mai scot venele ca pe vremuri, ci se tratează cu laser, deoarece boala venoasă poate evolua în timp și pot apărea alte varice”, a dezvăluit aceasta.

Intervențiile endovenoase cu laser sunt folosite tot mai des în tratamentul insuficienței venoase și al varicelor, fiind considerate mai puțin invazive decât operațiile clasice și având, de regulă, o perioadă de recuperare mai scurtă.

Ce este boala venoasă de care suferă soția lu Dani Oțil și cum se manifestă

Boala venoasă cronică reprezintă o afecțiune în care venele, în special cele ale membrelor inferioare, nu mai reușesc să transporte eficient sângele înapoi către inimă. În timp, sângele stagnează în vene, iar presiunea crescută poate duce la apariția varicelor și a altor complicații.

Gabriela Oțil, diagnostic neașteptat: „Am început să am probleme de oameni în vârstă”
Soția lui Dani Oțil are probleme exact cu picioarele ei lungi și frumoase pe care și-a construit cariera de model
Foto: Instagram

Primele simptome pot părea banale și sunt adesea ignorate. Printre cele mai frecvente se numără: durere sau senzație de greutate în picioare, umflarea gleznelor, mai ales spre finalul zilei, crampe nocturne, senzație de arsură sau mâncărime, vene vizibile și dilatate, oboseală accentuată la nivelul membrelor inferioare.

În formele avansate ale bolii, pot apărea modificări ale pielii sau chiar ulcere venoase, motiv pentru care medicii recomandă diagnosticarea și tratarea afecțiunii din timp.

De ce apar varicele chiar și la persoanele tinere și active

Deși sunt asociate frecvent cu înaintarea în vârstă, varicele și boala venoasă pot apărea și la persoane tinere. Factorii genetici joacă un rol important, la fel și sarcina, modificările hormonale, statul îndelungat în picioare sau pe scaun și excesul ponderal.

În cazul Gabrielei Oțil, problema este cu atât mai surprinzătoare cu cât vedeta are un stil de viață activ și o condiție fizică excelentă. Mărturisirea ei arată că aspectul exterior nu reflectă întotdeauna starea de sănătate, iar o afecțiune venoasă poate apărea chiar și la persoane care sunt considerate un exemplu de frumusețe și fitness.

Medicii subliniază că un consult de chirurgie vasculară și o investigație eco-Doppler pot stabili cu exactitate diagnosticul și pot ajuta la alegerea tratamentului potrivit înainte ca boala să evolueze.

Foto: Instagram

Citește și: Gabriela Oțil, dezvăluiri din intimitate. Ce mesaj a trimis soacra lui Dani Oțil

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri