În anul 2018, un italian în vârstă de 66 de ani, care a trăit în localitatea Fabriano, provincia Ancona, a lăsat prin testament averea de peste un milion de euro celor două românce, în vârstă de 42 de ani, respectiv 31 de ani, informează Digi24. A făcut actul la notar, iar acesta nu a avut nicio obiecție.
În luna martie 2020, bătrânul, care nu a fost căsătorit și nu a avut copii, a decedat.
Cele mai apropiate rude ale italianului, niște verișoare, au contestat testamentul, afirmând că la data la care acesta a fost semnat bărbatul nu se afla în deplinătatea facultăților mintale, potrivit site-ului Il Resto del Carlino.
Drept urmare, un judecător din Ancona a blocat moștenirea de peste un milion de dolari, lăsată prin testament de bogatul italian pentru cele două femei din România care au avut grijă de el în ultimii ani de viață.
Tribunalul a blocat procedura după depunerea contestației, însă toate probele adunate între timp arată că testamentul este legal și că nu există dubii în privința împrejurărilor în care a fost încheiat. Sunt mari șanse ca româncele să fie declarate moștenitoare de drept, așa cum și-a dorit defunctul, iar povestea să se încheie cu „happy end”.
Scandal cu amenințări între Gheorghe Turda și fosta iubită cu 23 de ani mai tânără
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook