Simona Ionescu / Redactor Șef

Jennifer Lopez are un fizic de invidiat, dar uite cum arată mama ei. La 80 de ani, a petrecut în Las Vegas

Jennifer Lopez are un fizic de invidiat, dar uite cum arată mama ei. La 80 de ani, a petrecut în Las Vegas
Atunci când a venit în România, toată lumea a fost impresionată de cât de bine arată Jennifer Lopez la 56 de ani. Puțini știu însă că și mama artistei este într-o formă excelentă, deși are 80 de ani. Recent, a petrecut în Las Vegas.

Jennifer Lopez arată senzațional la 56 de ani, însă fotografiile recentă cu mama ei arată că artista moștenește gena bună din familie. Mama ei, Guadalupe Rodriguez, a împlinit 80 de ani și a petrecut cu fast în Las Vegas. Familia și prietenii nu au lipsit de la eveniment. 

Petrecerea a avut loc la hotelul Bellagio, situat pe celebrul bulevard principal din Vegas, iar la eveniment au fost văzute surorile artistei, Leslie și Lynda, care apar rar în public, precum și gemenii ei, Max și Emme, în vârstă de 17 ani.

Jennifer Lopez și-a serbat mama în Las Vegas 

Într-una dintre imaginile apărute în mediul online, Jennifer Lopez a pozat alături de cele două surori ale sale, care au ales ținute elegante, complet negre. Vedeta a optat pentru o rochie albă, cu umerii goi și detalii drapate, lăsându-și părul să cadă lejer peste umeri, în bucle ușoare.

Interpreta hitului „On The Floor” și-a completat ținuta cu cercei lungi și o brățară Chanel din perle, purtată la mâna dreaptă.

Jennifer Lopez impresionează cu fizicul de invidiat, dar uite cum arată mama ei. La 80 de ani, a petrecut în Las Vegas
Jennifer Lopez și cele două surori ale sale
Foto: Instagram

J. Lo. a crescut în cartierul Bronx din New York, alături de surorile ei, și a vorbit anterior despre copilăria sa. Sora lui Jennifer, Leslie, a lucrat ca profesoară de muzică, în timp ce cealaltă soră, Lynda, este o jurnalistă distinsă cu premiul Emmy.

„Era o mamă foarte tânără. S-a căsătorit la 20 de ani. A avut-o pe sora mea când avea 21 de ani. Am crescut toate împreună. Era ca și cum ai locui cu o adolescentă, sincer”, a spus actrița despre Rodriguez.

Jennifer Lopez a fost întotdeauna susținută de mama ei în carieră 

În timpul recentei petreceri, Jennifer Lopez a fost văzută petrecând timp cu mama ei în interiorul Mayfair Supperclub, alături de alți invitați. Artista i-a transmis și un mesaj mamei sale, care a susținut-o întotdeauna în carieră. 

„La mulți ani, mami! 80 de ani tânără!!! Ești inima familiei noastre, cea mai mare învățătoare a mea și exemplul meu etern de putere, grație și iubire necondiționată. Tot ceea ce sunt este datorită ție… sacrificiilor tale, credinței tale, simțului tău al umorului și felului în care iubești atât de profund.

Jennifer Lopez impresionează cu fizicul de invidiat, dar uite cum arată mama ei. La 80 de ani, a petrecut în Las Vegas
Mama lui Jennifer Lopez și-a serbat ziua în Las Vegas
Foto: Instagram

Îți mulțumesc că ai crezut mereu în mine, că m-ai susținut și că mi-ai reamintit cine sunt. Sunt atât de binecuvântată să fiu fiica ta și te iubesc dincolo de cuvinte. Sărbătorim 80 de ani de frumusețe, reziliență și iubire și încă multe, multe momente împreună.

M-a făcut atât de fericită că am putut să sărbătorim cu toții împreună și chiar în locul tău preferat de pe pământ. VEGAS!

La mulți ani, mama!! 💖, i-a transmis Jennifer Lopez mamei sale. 

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri