Simona Ionescu / Redactor Șef

Într-un moment special, aniversar, Violeta Bănică aniversare Bănică a făcut publice „imagini interzise minorilor”, după cum a ținut să menționeze. Alături de ea se află și iubitul ei, care este, de asemenea, student în America. De la distanță, din România, mama ei, Andreea Marin, s-a filmat făcându-i o surpriză neașteptată.

Violeta Bănică, dublă aniversare în America, alături de iubit. Mama i-a făcut o surpriză neașteptată
Violeta Bănică a avut parte de o dublă aniversare în America, alături de iubit: ea celebrează împlinirea majoratului și doi ani de relație (Foto: Instagram)

La 18 ani, vârstă pe care o împlinește chiar azi, Violeta Bănică a devenit o tânără superbă, care, pe deasupra, este foarte inteligentă și sârguincioasă la învățătură. În baza performanțelor din liceu, a fost admisă la o universitate din Ivy League, în America. Tânăra este și îndrăgostită până peste urechi, iubitul ei fiind, de asemenea, student peste ocean.

Violeta Bănică, dublă aniversare în America

Violeta, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., și-a făcut publică relația acum mai bine de un an, iar acum celebrează doi ani de iubire pasională alături de George. Chiar dacă în primul an de dragoste au fost separați – tânărul, mai mare decât ea, plecând la studii în SUA, în timp ce Violeta finaliza ultimul an de liceu – legătura lor a devenit și mai puternică. După ce au trecut testul unei relații la distanță, acum sunt cei mai fericiți împreună.

Violeta Bănică și iubitul ei, George, sărbătoresc doi ani de relație, dar și ziua ei de naștere. Fiica Andreei Marin tocmai a devenit majoră, împlinind 18 ani. Ea a făcut public un clip de la aniversare, în care se sărută cu iubitul ei. Au avut și tort aniversar. Andreea Marin nu a rămas nici ea indiferentă la bucuria fiicei sale și a iubitul acesteia, reacționând imediat ce a văzut cât de frumoși sunt cei doi tineri împreună.

Andreea Marin, surpriză în versuri pentru fiica sa

„Vă iubește mami”, a transmis Andreea Marin.

Andreea Marin o susține pe fiica ei în prima ei poveste de iubire și dovedește că are o relație foarte apropiată și de iubitul fetei. Dar vedeta nu s-a oprit aici. Andreea Marin a înregistrat și un mesaj în versuri pentru Violeta, în care vorbește despre întreaga ei experiență de mamă și despre cum a schimbat-o aceasta.

Mai amintim că George, tânărul care i-a cucerit inima Violetei, este pasionat de inginerie mecanică și aerospațială și este cu câțiva ani mai mare decât ea. Cei doi s-au cunoscut în timpul liceului, fiind colegi, iar legătura dintre ei s-a dezvoltat treptat.

În decembrie 2024, cuplul a aniversat un an de relație, ocazie cu care Violeta Bănică a publicat o fotografie și un mesaj sugestiv: „365 de zile împreună” – semn al unei relații stabile și afectuoase. Acum, la doi ani de relație, George a arătat cât este de implicat. A numărat nu doar anii, ci și săptămânile și lunile petrecute împreună cu Violeta, alături de imagini din ultimul an al vieții lor de cuplu.

Foto: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Violeta Bănică aniversare devenind subiect trending pe rețelele sociale! Fiica Andreei Marin a marcat o dublă aniversare în America: împlinirea majoratului la 18 ani și doi ani de relație cu iubitul ei. Violeta Bănică aniversare a fost una plin de emoții, iar mama ei nu a ratat ocazia să-i trimită o surpriză neașteptată din țară, demonstrând cât de important este acest moment pentru familie. Ce spune Violeta despre transformarea prin care a trecut mama sa, Andreea Marin. Fata e foarte precisă.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre