A fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare, după nenorocirea de la Caracal, după ce a fost găsit vinovat de dispariția Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu. Omul spune acum că nu a greșit cu nimic și povestește chinul la care a fost supus de autorități.
„Prin ce am trecut nimeni, nu vreau să treacă nimeni”
„Eu n-am rețineri și știți ce, eu discut cap coadă și n-am nimic de ascuns. Sunt foarte bine și mulțumesc lui Dumnezeu că mă lasă să mă trezesc dimineața și e valabil pentru toată lumea, nu doar pentru mine. N-are importanță că am împlinit 70 de ani. Prin ce am trecut eu, nu vreau să treacă nimeni. Sunt Dincă Gheorghe, sunt 27.05.1953 născut, mi se zice ca poreclă, în Caracal, a lu’ Popicu, am patru copii, am cinci nepoți.
„Să dea Dumnezeu să nu apuc să mă mișc de aici dacă eu am săvârșit aceste impuse acuzații”
„Nu știu decât patru nepoți, băieții îi știu, fata nu am apucat să o văd, o nepoată. Și datorită situației create, nu mi-au mai răspuns la telefon, pentru că au vrut să-i introducă în dosar nevinovați, cum și eu sunt nevinovat. Să dea Dumnezeu să nu apuc să mă mișc de aici dacă eu am săvârșit aceste impuse acuzații.
„De la trupele SAS Slatina, numai bocanci și bombeuri, două ore și 45 de minute nu m-am sculat de jos, să prezinte filmarea”
Prin ce am trecut eu nu vreau să treacă nimeni nici 1o minute. Eu nu am luat un deget, o palmă, un pumn, un baston de la nimeni. De la trupele SAS Slatina, numai bocanci și bombeuri, două ore și 45 de minute nu m-am sculat de jos, să prezinte filmarea. Mă filmau trei încontinuu, eram ca melcul așa făcut și îmi apăram decât fața”, a susținut Dincă într-un interviu din închisoare, acordat postului România Tv.
„Într-o zi, că le-am mâncat, într-o zi le-am dat la câini, într-o zi le-am traficat pentru organe, într-o zi le-am dus la baza NATO”
„Criminaliștii au fost în curte și au cercetat două luni, nu s-a găsit nimic, ce am făcut eu să dispară? Nu se poate ca într-un butoi să ardă și să nu fie afectat, să scoată între 1.500 și 1.800 de grade, oasele să se calcineze și să se distrugă ADN-ul. Eu nu am fost nici specialist, vă spun așa în mare.
Am dat de niște nebuni, de nenorociți, îmi asum ce spun, au aruncat în fiecare zi câte o petardă. Într-o zi că le-am mâncat, într-o zi le-am dat la câini, într-o zi le-am traficat pentru organe, într-o zi le-am dus la baza NATO. Ascultați-mă, sunt nevinovat”, a mai spus Gheorghe Dincă.
Unde se află fetele
Când a fost întrebat de reporterul RTV unde se află fetele, răspunsul lui Dincă a fost șocant: „Păi am scris pe hârtie, întrebați-o pe doamna Hăineală, pe doamna procuror Hăineală, că mi-a interzis, a zis nu mai scrie”.
După ce a fost condamnat, bărbatul s-a botezat în închisoare și a început să-l iubească pe Dumnezeu din tot sufletul său, pentru că doar El l-a ținut în picioare. Dincă susține că a fost obligat să facă tot felul de declarații și a fost amenințat apoi cu moartea să nu le schimbe.
„M-a amenințat cu moartea să nu schimb declarația. Ce înțelegeți prin asta?”
„Sunt și un pic nervos, dar îmi aduc aminte prin ce am trecut, Doamne ferește. Eu cred că doar Dumnezeu m-a reparat. Un polițist, comisar-șef, doctor, psiholog, mare șmecher la IGPR București m-a anchetat din 01.08 până în 09.01.2020 și a ieșit ca un prost, că e un prost, pe postul TV, pe data de 11.12.2019, și a declarat, m-a amenințat cu moartea să nu schimb declarația. Ce înțelegeți prin asta? El cu gura lui, nu l-a pus nimeni.
„Au rupt oase în mine și au mințit ca niște escroci. I-au speriat pe toți, au vrut să bage familia și prieteni”
Eu nu sunt vreun șmecher, șofer la ocazie. „Ce faci?”, „Păi, cât?”, „Atât”. Eu n-am luat cu japca pe nimeni, n-am făcut nimic. Credeți-mă ce vă spun. N-am, că dacă știam veneam și cu Biblia, jur cu mâna pe Biblie, nu am făcut acele impuse. Sunt impuse.
Prin ce am trecut să nu treacă nimeni și care nu crede să accepte scris să-l bat eu un sfert de oră cum m-au bătut trupele de mascați SAS. Au rupt oase în mine și au mințit ca niște escroci. I-au speriat pe toți, au vrut să bage familia și prieteni. Au pus 58 de martori în rechizitoriu. Am dat de niște nenorociți!”, a mai spus Dincă, care susține că fetele au fost traficate în Turcia de altcineva.
Justiția însă a considerat că sunt suficiente probe, chiar dacă n-au fost găsite cadavrele, și l-au condamnat pe Dincă din Caracal la 30 de ani de închisoare. Adică pe viață, dacă avem în vedere că bărbatul are 70 de ani. Părinții fetelor dispărute, Alexandra Măceșanu și a Luiza Melencu, nu cred nici ele că Dincă le-a ucis și le-a ars.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook