Simona Ionescu / Redactor Șef

Gina Pistol și-a luat o clasică țeapă românească: „Încă plâng după banii ăștia”. Ce fac autoritățile în acest caz

Gina Pistol și-a luat o clasică țeapă românească: „Încă plâng după banii ăștia”. Ce fac autoritățile în acest caz
Și vedetele au probleme legate de bani. Chiar dacă ele câștigă mai mult decât alte persoane, tot țin să nu arunce cu banii atunci când nu e necesar. După ce a luat țeapă într-o parcare, Gina Pistol este în continuare supărată. Ea a mărturisit că încă plânge după banii irosiți.

Gina Pistol a arătat cât de afectată este după ce a fost păcălită într-o parcare. „Încă plâng după banii ăștia”, a recunoscut vedeta, după ce a plătit nu mai puțin de 150 de lei pentru o oră și jumătate într-o parcare din zona Dorobanți. După ce a achitat suma respectivă, vedeta a povestit cum a fost, practic, înșelată, în speranța că experiența ei va servi drept lecție și altora.

Gina Pistol, disperată după ce și-a luat țeapă

„Băieții sunt șmecheri. N-au trecut acolo, unde scrie «parcare cu plată», și prețul – că e 60 de lei pe oră. N-au trecut. Să intre proștii ca mine și să plătească un milion pe o oră și jumătate. Mă simt de parcă mi-a deschis cineva geanta și mi-a luat banii cu japca, jur”, a mărturisit, revoltată, Gina Pistol, despre cum a luat țeapă.

Mai târziu, vedeta a recunoscut că încă suferă după banii irosiți.

„Încă plâng după banii respectivi”, a spus din nou Gina Pistol.

Totuși, a încercat să privească partea amuzantă a situației și i-a venit o idee: cineva care vrea să impresioneze la o întâlnire nu trebuie neapărat să aleagă un restaurant scump.

„Te duci acolo, stai în parcare, mănânci ceva și rămâi jumătate de zi, ca să-i arăți cât de tare ești, cât de mult înseamnă pentru tine persoana respectivă”, a glumit Gina Pistol.

Cât despre „aventura” ei, concluzia este că mai bine stătea acasă, strângea banii și își cumpăra niște pantofi noi la sfârșit de lună.

Important de menționat este și faptul că neafișarea prețului în mod clar și vizibil contravine legii, iar Gina Pistol – cât și alte persoane care trec prin astfel de situații – pot face o sesizare în acest sens către ANPC. 

Autoritățile pot acționa cu avertisment, amendă și chiar cu închiderea activității. 

Ce e nou, toamna aceasta, în viața Ginei Pistol

Gina Pistol este foarte implicată în noul sezon „MasterChef România” de la Pro TV. Show-ul culinar este deja în pregătire, iar Gina s-a implicat activ, inclusiv susținând concurenții înainte de filmări.

De puțin timp, ea a slăbit drastic, după ce a adoptat o dietă care a dus la o pierdere de aproximativ 8 kilograme într-un timp scurt. Ea spune că a ținut o cură de două săptămâni cu lapte fără cazeină, care reduce inflamația, iar acum urmează un regim echilibrat și exerciții la sală, de aproximativ trei ori pe săptămână.

Foto / video: Instagram

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *