Sting, chemat în judecată pentru „milioane de lire sterline”. E acuzat că a dat o țeapă

Foștii colegi de trupă ai lui Sting din The Police îl acuză că i-a păgubit și l-au chemat în judecată, solicitând despăgubiri de milioane de lire sterline pentru drepturi de autor pierdute.
Cântărețul, în vârstă de 73 de ani, a primit o citație la Înalta Curte din partea chitaristului Andy Summers și a bateristului Stewart Copeland.
Reclamația, potrivit presei britanice, vine după ani întregi de dispute legale tensionate.
„Se cocea de multă vreme. Avocații au încercat în repetate rânduri să ajungă la o înțelegere amiabilă, dar discuțiile au ajuns într-un impas. Andy și Stewart au ajuns la concluzia că singura soluție rămasă este instanța. Ei susțin că li se cuvin milioane din drepturi de autor neplătite”, a declarat o sursă.
Procesul a fost înregistrat la Înalta Curte din Londra, sub categoria „contracte comerciale generale”.
Sting apare ca pârât sub numele său real, Gordon Matthew Sumner, alături de compania sa, Magnetic Publishing Limited, și ea inclusă în proces.
Se estimează că artistul câștigă aproximativ 550.000 de lire sterline pe an doar din piesa de succes „Every Breath You Take”, considerată a cincea cea mai vândută melodie a anilor 1980, la nivel mondial. Deși au participat la conceperea melodiei, fiind, practic, coautori, după cum susțin, Summers și Copeland nu au fost creditați niciodată ca autori ai piesei — ceea ce stă la baza conflictului în care îl acuză pe Sting că le-a dat țeapă.
Trupa new wave The Police a fost fondată în Londra, în 1977, și a cunoscut faima odată cu al doilea album, „Reggatta de Blanc”, care a fost primul dintr-o serie de patru albume consecutive ce au urcat pe primul loc în topuri.
The Police a obținut cinci single-uri de locul 1 în Marea Britanie și un loc 1 în SUA cu „Every Breath You Take”.
Ultimul turneu al trupei s-a încheiat în 1984, fără o despărțire oficială sau un rămas-bun pentru fani.
Stewart Copeland a fost inițiatorul proiectului muzical, atrăgându-l pe Sting după ce i-a remarcat carisma în trupa de jazz-fusion în care acesta activa la momentul respectiv, Last Exit. Cei doi l-au cooptat apoi pe chitaristul Andy Summers. Totuși, încă de la început, a existat o luptă de putere între cei trei.
„Nu am fost prieteni din copilărie și nici nu am crescut în același cartier. Nu am fost niciodată o gașcă. Ne pasiona muzica, toți aveam personalități puternice și nimeni nu accepta să fie condus. Ne certam pentru orice”, a declarat Sting la un moment dat.
Înregistrarea albumului „Synchronicity” – al cincilea și ultimul album de studio – a fost marcată de conflicte atât de intense, încât membrii trupei au ajuns să înregistreze în camere separate.
În mod surprinzător, trupa The Police s-a reunit între 2007 și 2008 pentru un turneu mondial, care a cuprins 151 de concerte în întreaga lume, de la Europa la America de Sud. Reuniunea a adus venituri totale de aproximativ 292 de milioane de lire sterline, iar Andy Summers declara, într-un interviu din 2022, că în perioada respectivă a câștigat, practic, 1 milion de dolari pe seară.
„Turneul de reunire din 2007 a fost o plată uriașă pentru toți și absolut incredibil: cei mai mulți bani pe care i-am făcut vreodată. Am avut săli pline peste tot în lume. Și îndrăznesc să spun – de fapt, nu-mi pare rău s-o spun – cred că am fost cel mai bine plătit chitarist din lume în acel turneu”, spunea chitaristul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook