Prima colaborare dintre Gina Pistol și actualii jurați de la MasterChef a avut loc în 2013. Atunci Gina le-a și gătit celor trei chefi, fiind una dintre vedetele invitate să intre în bucătăria juraților. După ce a primit șorțul, Gina Pistol n-a rezistat și le-a dat celor trei cei mai dulci pupici cu sclipici.
Viața și-a urmat cursul, iar Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea au devenit vedetele emisiunii Chefi la cuțite de la Antena 1, prezentate de frumoasa Gina Pistol.
După plecarea Ginei de la Antena 1, n-a mai durat mult și au părăsit barca și cei trei chefi prieteni, iar acum au apărut tot felul de speculații că soția lui Smiley ar putea întregi echipa la MasterChef. Fanii Ginei și ai bucătarilor și-ar dori enorm ca acest lucru să se întâmple, dar deocamdată nici Gina, nici reprezentanții ProTV, nu spun nimic.
Gina Pistol, șapte ani la Antena 1
Gina Pistol a avut o colaborare de șapte ani cu Antena 1, perioadă în care a prezentat emisiunile Chefi la cuțite și Asia Express. După ce a devenit mămică, Gina Pistol a mărturisit că simte nevoia să se retragă pentru o perioadă din televiziune, fiind extrem de obosită. Chiar dacă nu mai apare pe sticlă, Gina e activă în online, unde are contracte de produse și servicii.
„Nu mai făceam față. Corpul îmi arăta că nu mai poate”
„Acum chiar am simțit nevoia de o pauză. Nu mai făceam față. Corpul îmi arăta că nu mai poate. Momentan, pur și simplu mă bucur de această pauză. Cu copil mic însă, nici nu simți că te odihnești. Doi ani nu dormea noaptea. Suficient încât să mă dea peste cap. Oricum, nici acasă nu stau.
N-am momente în care să mă odihnesc”, a spus Gina Pistol cu ceva timp în urmă pentru o publicație. Într-un alt interviu, soția lui Smiley mărturisea că îi lipsește televiziunea, dar „Sunt într-o perioadă în care eu am nevoie de mine mai mult decât are televiziunea de mine”. Astrele s-au aliniat, Gina și-a revenit, iar fanii așteaptă să o vadă din nou pe ecranele televizoarelor.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook