Gina Pistol știe cum să-și impresioneze soțul atunci când nu se așteaptă. Reacția lui Smiley a fost pe măsură. Video

Gina Pistol și Smiley trăiesc o dragoste intensă și sunt de nedespărțit. Cei mai mulți româniîi văd ca un cuplu perfect. Chiar dacă muncește pe platourile emisiunii Master Chef, Gina își face timp să meargă la concertele soțului. Și îi face surprize când se așteaptă mai puțin.
Smiley a rămas plăcut surprins în timpul unui concert, când s-a trezit pe scenă chiar cu frumoasa lui soție. Când și-a văzut partenera de viață, lui Smiley i s-a luminat fața. A îmbrățișat-o cu drag, a urmat un sărut, apoi cei doi s-au lăsat în voia muzicii, spre bucuria celor prezenți.
După o perioadă plină de concerte, Smiley a anunțat pe rețeaua de socializare că s-a încheiat și turnelul care a bucurat atât de mulți români.
„Așa s-a încheiat turneul SMILEYVERSE! Un turneu plin de emoții, de trăiri și de zâmbete. Vă mulțumesc că ați făcut parte din povestea #SMILEYVERSE. Acum ne întoarcem #ACASA cu un bagaj în plus doar cu amintiri. Abia aștept să ne reîntâlnim”, a fost mesajul lui Smily pe rețelele de socializare.
Cu doar câteva zile în urmă, Theo Rose și Smiley au scos pe piață o piesă de suflet, un cadou pe care artistul i l-a făcut talentatei cântărețe.
„@smiley_omul mi-a făcut cadou “Ultimul Dans”. A scris piesa asta pentru mine și apoi a întregit-o cu vocea lui. Este unul dintre cele mai frumoase cântece pe care le-am cântat vreodată și îți mulțumesc, Smiley! N-aș fi avut curaj niciodată să-ți propun colaborarea. Bucurați-vă de un cântec care face cât toate promisiunile de iubire”, a fost mesajul lui Theo Rose.
Dacă Smiley a declarat că melodia sa este inspirată din iubirea și viața părinților săi, Theo Rose a transmis un mesaj emoționant pentru toate cuplurile.
„Eu cred în iubire și în puterea muzicii de a o celebra în toată profunzimea și eternul ei. Mă emoționează poveștile de iubire fără sfârșit, care traversează etape, decenii, viața și dincolo de ea. Cred că există iubiri care nu se termină, iar coloana lor sonoră poate fi valsul, acest vals, acest „Ultimul dans”, care este încărcat de tot ce pictează o dragoste de la primii ei fluturi în stomac până la capitolele care îi fac rădăcinile să fie eterne. Îmi doresc ca această melodie să îi facă pe cei care o ascultă să-și îmbrățișeze și să-și ia la vals iubirea și să-i țină așa împreună toată viața”, a declarat Theo Rose.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook