Lui Elon Musk i-a mai venit o idee. Aplicația de plătit facturi ar trebui să-i distreze pe miliardari
Lui Elon Musk i-a mai venit o idee și a făcut primul pas spre aceasta: aplicația de plătit facturi care ar trebui să-i distreze pe miliardarii planetei într-un mod inedit. Aceasta este cea mai nouă idee promovată de Elon Musk la trei zile după ce a fost lansată în mediul online de o utilizatoare X. Ea a vorbit despre dezvoltarea unei aplicații în care oamenii își pot publica facturile, iar miliardarii le pot selecta pe cele pe care vor să le plătească. La câteva zile, Elon Musk a lansat o serie de facilități financiare prin intermediul platformei X, pe care o deține.
Conceptul s-a viralizat imediat pe rețeaua X. Propunerea a pornit de la o postare publicată pe rețea de utilizatoarea Destiny Ndlovu, pe 22 octombrie 2026. Aceasta a sugerat că ar trebui creată o aplicație în care oamenii să își încarce facturile, iar miliardarii plictisiți să poată glisa spre dreapta pentru a le achita.
Mesajul a devenit viral, fiind distribuit de mii de utilizatori și generând milioane de vizualizări. Ideea a fost preluată ulterior de dezvoltatori care au încercat să transforme gluma într-un concept de aplicație.
Unul dintre proiectele apărute este Swipe My Bills, care propune exact acest mecanism. Un alt proiect se numește Pay My Bill. Niciuna însă nu funcționeazaă efectiv, ci doar tatonează, experimental, ideea.
Deși ideea aplicației nu îi aparține lui Elon Musk, interesul publicului nu este întâmplător. Antreprenorul american lucrează de mai mult timp la transformarea rețelei X într-o platformă multifuncțională, în care utilizatorii să poată comunica, face cumpărături și efectua operațiuni financiare fără să părăsească aplicația.
Un pas important în această direcție este X Money, serviciul financiar lansat în Statele Unite în 2026.
Potrivit Euronews, serviciul a devenit disponibil pentru abonații americani ai planurilor Premium și Premium+ la 28 iulie 2026. Utilizatorii pot păstra bani în cont, pot efectua transferuri între persoane, pot plăti facturi și pot trimite bani prin transfer bancar, toate din platforma X.
Mai mult, pe 25 octombrie 2026, la numai trei zile după ce a apărut ideea facturilor plătite de miliardari pentru oameni obișnuiți, Elon Musk a anunțat o funcție suplimentară: utilizatorii X vor putea trimite un dolar unei alte persoane printr-o apăsare lungă pe butonul de apreciere.
„Adăugăm posibilitatea de a trimite cuiva un dolar prin X Money, ținând apăsat butonul Like”, a scris Musk pe platformă.
Această funcție arată direcția în care se dezvoltă X Money: transferurile financiare sunt integrate direct în interacțiunile obișnuite dintre utilizatori, iar până la aplicația în care miliardarii aleg facturile pe care vor să le plătească nu mai e decât un pas.
Conform informațiilor oficiale publicate de X, serviciul financiar al platformei include deja mai multe funcționalități financiare: transferuri instantanee de bani între utilizatorii platformei; posibilitatea de a solicita bani de la alte persoane; plăți și transferuri bancare; card de debit virtual și fizic Visa; depozite purtătoare de dobândă, în condițiile stabilite de platformă și recompense de tip cashback pentru anumite cumpărături.
X Money funcționează în parteneriat cu Cross River Bank, instituția bancară care gestionează depozitele eligibile. X Payments LLC nu este, în sine, o bancă asigurată de FDIC.
Un aspect important pentru utilizatorii din România este disponibilitatea geografică: potrivit paginii oficiale de întrebări și răspunsuri, serviciul este destinat în prezent rezidenților din Statele Unite, care trebuie să aibă cel puțin 18 ani și un număr de telefon american verificat.
Dincolo de caracterul amuzant al ideii, conceptul deschide o discuție interesantă despre modul în care tehnologia ar putea facilita ajutorul financiar direct.
În locul unor campanii tradiționale de donații, un asemenea sistem ar putea permite oamenilor să prezinte concret de ce au nevoie: o factură medicală, chiria, o rată restantă sau cheltuielile cu utilitățile. Până la urmă, se cunosc multe vedete care au ajutat, sub anonimat, astfel.
Pentru donatori, mecanismul ar putea oferi posibilitatea de a alege exact persoana sau cauza pe care vor să o sprijine. În același timp, ar apărea provocări serioase legate de protecția datelor personale, verificarea facturilor, prevenirea fraudelor și expunerea publică a situației financiare a utilizatorilor.
Foto: Instagram
Citește și: Elon Musk și Neuralink: vom putea comunica direct cu animalele? Ce spune tehnologia
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook