Simona Ionescu / Redactor Șef

Gospodinele află acum de ce nu le țin murăturile. Oțetul cumpărat nu e oțet!

Gospodinele află acum de ce nu le țin murăturile. Oțetul cumpărat nu e oțet!
Ar face bani cu orice preț! În sezonul când gospodinele pun murături, au scos la vânzare oțet contrafăcut, plin de chimicale. Protecția Consumatorilor susține că acum nu se mai găsește pe raft, după ce a fost retras de la vânzare. Dar gogoșarii și castraveții s-au fleșcăit deja.

Inspectorii OPC au început controalele încă din luna septembrie. Ei știu că unii producători vor încerca să vândă produse contrafăcute, așa cum au făcut și în anii trecuți. Au găsit sticle de oțet pe care scria că este din vin, mere ori vișine, dar erau doar coloranți. Așa au aflat și gospodinele de ce nu țin murăturile puse cu atâta trudă.

Gospodinele află acum de ce nu le țin murăturile

Oțetul nu e oțet, cu un acid slab, diluat cu apă și coloranți. A fost descoperit în urma unor controale ale ANPC în magazine ale marilor lanţuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora din Bucureşti şi Ilfov. Nu se poate spune la acest moment că acești comercianți au vreo vină, fiindcă firmele producătoare și distribuitorii lor prezintă documente despre calitatea mărfii.

Președintele Autorității, Claudiu Dolot, a explicat că încă din luna septembrie au fost identificați și retrași de la vânzare 11.500 de litri de oțet falsificat. Acesta a afirmat că acum nu mai se regăsesc pe rafturi aceste produse.

Concret, inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov, au realizat o serie de controale în magazine ale marilor lanţuri de retailer. Au avut ca temă să verifice dacă ce scrie pe etichetă corespunde adevărului.

Au luat eşantioane de oţet aflate la comercializare, care au fost analizate în laboratoare omologate din România. Unele probe din oţetul existent la comercializare pe piaţa din România era falsificat, iar  consumatorul înșelat. Pe etichetă se declara că oțetul provine din vin, mere sau vişine. De fapt, conţineau fie acid acetic diluat cu apă şi adăugat colorant, fie acid acetic adăugat pentru corecţie, legislaţia interzicând acest lucru. Produsul nu dăunează sănătății, dar consumatorul este înșelat și murăturile nu țin până la primăvară, cum ar trebui.

Amenzi de 20.000 de lei

În urma acestor controale, a fost oprită de la comercializare cantitatea de 11.500 litri de oţet. Au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 20.000 de lei.

”S-a dispus încetarea imediată a acestor practici înşelătoare faţă de consumatori. S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru celelalte loturi de produse de acelaşi tip existând suspiciunea de neconformitate”, precizează ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a înaintat rezultatele acestor analize colegilor de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre