În urmă cu câteva luni, Guess Who a ajuns din nou în atenția publicului, atunci când s-a aflat că ar fi fost prins în toaleta VIP de la festivalul Untold cu un plic ce conținea o substanță albă, suspectată a fi cocaină. Rapperul nu era la prima abatere, căci în septembrie anul trecut, ar fi ieșit pozitiv pentru cocaină în timp ce era la volan.
Sătul de acuzațiile care i se aduc, Guess Who și-a spus partea lui de poveste, dar a vorbit și despre impactul pe care l-a avut situația asupra părinților săi. Rapperul a ales calea muzicală pentru a da cărțile pe față. Mai exact, a lansat un nou videoclip, care se cheamă „*exemplu”. Într-o lună, clipul a strâns peste 800.000 de vizualizări, dar și mii de aprecieri și multe comentarii de susținere.
„Cine-i perfect să iasă-n centru”
Piesa „*exemplu” este un mesaj personal despre ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme, dar și despre cum au resimțit atât Guess Who, cât și părinții săi toată situația. Artistul susține că nu este perfect și insistă pe faptul că este „dat exemplu” negativ, însă spune că lucrurile nu stau așa.
„Și dacă tot sunt dat exemplu / Nu pentru cine sunt de fapt / Cine-i perfect să iasă-n centru / C-avem cu toții de învățat”, își începe rapperul declarația muzicală.
Artistul își acceptă partea sa de vină
În una dintre strofele piesei, artistul își acceptă vina, mărturisindu-și frustrarea în același timp față de modul în care a fost „pus la zid”.
„Povestea-i alta, eu nu-s băiatul de bani gata / Nu-mi ascund fapta / Și plata nu-mi curăță pata / Am adunat și lauri, s-au transformat în spini, / Știu ce să nu mai caut, să tai din rădăcini / Frustrarea-i starea ce mă macină pe interior / În țara fără niciun drept chiar dacă-s autor”, spune Guess Who.
Guess Who aduce dovezi din expertiza depusă la instanță
În cadrul videoclipului apare și un text care pare a fi un extras din expertiza depusă în instanță. Rapperul nu clarifică însă dacă se referă la incidentul de la Untold, sau la momentul în care ar fi fost prins anul trecut la volan sub influența substanțelor interzise, fiind declarat pozitiv la Drugtest.
„Pe cale de consecință, în lipsa existenței în sângele suspectului a unei substanțe psihoactive, la aproximativ o oră și 40 minute după comiterea faptei, rezultă că suspectul nu se afla sub influența vreunei substanțe psihoactive la data săvârșirii faptei”, este textul care apare în clipul lui Guess Who.
Părinții rapperului, afectați de situație
Versurile piesei, care sunt scrise chiar de către Guess Who, vorbesc și despre părinții acestuia, care, spune rapperul, au fost afectați de toată situația și de felul în care fiul lor a fost prezentat în mass media.
„Băiatul meu, oare de ce, e adevărat ce zic ăștia la TV / O fi supărat, n-are de ce, noi l-am crescut așa cum zice / La fel ca ieri, îl văd la fel, ăsta nu-i el, nu pot să nu-l iert / Indiferent decât să îl cert, mai bine îl întreb / Mama anunță pe tata că gata, tata, gata cu joaca”, spune Guess Who despre părinții săi.
La final, rapperul întărește ideea că are grijă ca mereu să „pun capul liniștit pe pernă”, mizând pe muzica sa, care vorbește despre el și despre talentul său.
„Preocupat să fiu cinstit cu mine întotdeauna / Pun capul liniștit pe pernă, nu trăiesc cu lumea / Și în caz că uită, nu trebuie să le aduc minte / Atâta timp, cât muzica mă ține minte”, conchide Guess Who în clipul piesei „*exemplu”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook