Simona Ionescu / Redactor Șef

Carmen Iohannis satul Iohannis, născută Lăzurcă, este descendenta unei familii din localitatea Sântu, un sat din comuna Lunca, județul Mureș. Cu toate că ea s-a născut la Reghin, a avut mereu legături cu satul natal al părinților ei, căci acolo locuiesc și acum o parte din rude. 

Ion Lăzurcă, tatăl doamnei Iohannis, a murit în 2011 la vârsta de 96 de ani. Vecinii din sat s-au plâns însă recent de comportamentul Primei Doamne. Se pare că înainte ca Iohannis să își înceapă ascensiunea, întâi ca primar în Sibiu și apoi ca președinte al României, Carmen Iohannis mergea destul de des în Sântu, pentru a-și vizita rudele de acolo, inclusiv pe vărul ei primar, Vasile Lăzurcă. 

Nu a fost la înmormântarea vărului ei 

Vasile Lăzurcă însă a murit în luna iunie, la vârsta de 80 de ani, iar vecinii din sat acuză că doamna Iohannis nu a fost nici la înmormântare și nici nu și-ar fi ajutat rudele. Mai mult decât atât, Carmen și Klaus Iohannis nu ar mai fi trecut prin sat de peste 20 de ani. 

463371450 27228024400145373 2850691102692864021 n
Vedere cu satul Sântu, în care s-a născut tatăl lui Carmen Iohannis / Foto: Facebook

„Doamna Carmen nu a venit la înmormântare și nu știu să fi trimis o coroană de flori. În ultima perioadă, nu prea mai aveau legături, cum era înainte. Carmen și Klaus au venit ultima oară aici acum vreo 20 de ani”, și-a amintit vecina pentru o publicație. 

39077955 1823440604415911 2465573379822845952 n
Carmen Iohannis nu a mai dat prin satul Sântu de 20 de ani, acuză vecinii vărului ei, Vasile Lăzurcă, mort în luna iunie a acestui an
Foto: Facebook

Femeia a mai spus că Vasile Lăzurcă era membru PSD și avusese cinci mandate de consilier în primărie, însă niciodată nu se certase cu Klaus Iohannis, din cauza asocierii cu PNL. 

Satul natal al lui Carmen Iohannis, celebru pentru crama din 1952

Sântu, satul natal al doamnei Iohannis, este celebru pentru crama construită în 1952, renovată și repictată acum câțiva ani în stil tradițional de pictorul Mircea Albu. În Sântu există tradiția cultivării viței de vie și producerii vinului de sute de ani, din momentul în care sașii au devenit locuitori ai zonei, alături de maghiari, români și ale naționalități.

2021 06 26
Crama Sântu datează din 1952 și este un punct de referință în satul natal al lui Carmen Iohannis
Foto: Facebook

Istoria spune că numele satului a fost dat de un călugăr pustnic, pe nume Andrei, pe care localnicii l-au numit ”sfântul”, care în timp a devenit și numele localității: „Sântul”. În cadrul cramei există o expoziție permanentă a peste 200 de tablouri, din colecția privată a proprietarului. Periodic se organizează la cramă expoziții de artă și fotografie ale unor artiști locali sau naționali.

Carmen Iohannis satul copilăriei rămâne locul unde și-a petrecut parte din enfanță. Oamenii din Carmen Iohannis satul natal susțin că Prima Doamnă avea obligații neglijate. Relatările vecinilor din Carmen Iohannis satul arată o altă față a personalității sale. Acuzațiile locale au generat controverse în comunitate și pun sub semnul întrebării relația cu rădăcinile familiale. Carmen Harra a „citit în stele” războiul din Orientul Mijlociu. Spune și cum afectează România.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre