Simona Ionescu / Redactor Șef

Imagini din interiorul primei case a lui John Lennon și Yoko Ono din SoHo

Imagini din interiorul primei case a lui John Lennon și Yoko Ono din SoHo
Prima casă din New York a cuplului John Lennon – Yoko Ono  este scoasă la vânzare. Aceasta aparține în continuare lui Yoko și fiului cuplului, Sean, care au apelat la o agenție imobiliară.

Este prima dată în 50 de ani când proprietatea e scoasă la vânzare și când apar imagini din interior. John Lennon și Yoko Ono au locuit în imobilul de pe strada Broome nr. 496 timp de doi ani. Cuplul a cumpărat locuința cu două etaje în cartierul SoHo din Manhattan în toamna anului 1971, la scurt timp după destrămarea trupei Beatles și lansarea celui de-al doilea album solo al lui Lennon, „Imagine”.

casa lui John Lennon
John Lennon și Yoko Ono au cumpărat imobilul în 1971. Noul proprietar îi poate adăuga 3 etaje (Google Earth)

Cei doi au locuit acolo până în 1973, când s-au mutat în celebra clădire Dakota, din Upper West Side, acolo unde, în 1980, John Lennon a fost ucis în fața clădirii. Yoko Ono a continuat să locuiască acolo pentru următorii 50 de ani.

Cum arată prima casă a lui John Lennon și Yoko Ono

În prezent, imobilul cu mansardă de pe strada Broome este evaluat la 5,5 milioane de dolari. Aceasta a servit drept spațiu de lucru pentru compania de producție a lui Yoko Ono și a fiului ei, Sekhmet Productions, dar și ca depozit de artă, galerie și studio de muzică, conform reprezentanților agenției imobiliare care caută acum clienți.

casa lui John Lennon
În ultimii ani, imobilul a găzduit compania de producție a lui Yoko Ono și a fiului ei, Sekhmet Productions (JLL)

Construită în anii 1920, clădirea cu o suprafață de 356 de metri pătrați este destinată atât pentru uz rezidențial, cât și comercial. Conform regimului de înălțime al zonei, viitorul proprietar poate adăuga clădirii încă trei etaje.  

casa lui John Lennon
Clădirea are și un studio de înregistrări spațios (JLL)

În prezent, la parter se află o zonă de galerie cu o înălțime de peste 4 metri, un spațiu de locuit cu bucătărie deschisă și un dormitor mansardat în spate, completat cu o fereastră luminator și o baie adiacentă. Al doilea etaj are un spațiu de galerie în față cu un studio de înregistrări în spate. Studioul este capitonat cu pluș vișiniu, în timp ce baia, elegantă, are mobilierul și accesoriile albe, în timp ce o parte din pereți lasă cărămida la vedere.

casa lui John Lennon
Baia primei case a lui John Lennon și Yoko Ono din SoHo este atent amenajată (JLL)

Până acum, anunțul, care a fost publicat la finele lunii mai, a atras un interes semnificativ, în principal din partea galeriilor de artă, a spus reprezentantul agenției imobiliare JLL, conform Mansion Global.

Abia anul trecut Yoko Ono s-a mutat din clădirea Dakota

Amintim că la începutul anului 1971, John Lennon s-a mutat la New York pe măsură ce s-au adâncit conflictele cu colegul său din trupa Beatles, Paul McCartney. El și Yoko Ono au închiriat mai multe spații înainte de a cumpăra clădirea de pe strada Broome în luna noiembrie a aceluiași an. Tot în acea toamnă, cei doi au lansat single-ul „Happy Xmas (War is Over)”, o melodie –  protest împotriva războiului din Vietnam, care a devenit un clasic de Crăciun.

John Lennon și Yoko Ono s-au mutat în SoHo după ce s-au acutizat divergențele cu Paul McCartney (Instagram)

Clădirea se află în districtul istoric SoHo – Cast Iron, care a primit această distincție în 1973, în jurul perioadei în care cuplul a cumpărat primul lor apartament în clădirea Dakota.

Mai amintim că abia anul trecut Yoko Ono, care are acum 91 de ani, a decis să părăsească clădirea Dakota, cea în fața căreia a fost împușcat mortal John Lennon. Conform presei străine, ea locuiește acum la o fermă în Catskills – o altă achiziție pe care a făcut-o împreună cu John Lennon, în 1978.

Sursa foto: JLL

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre