Lidia Buble traversează o perioadă nefericită. Instanța a condamnat-o în urma gestului său de a da mită unui echipaj de poliție rutieră, pentru a nu fi testată cu fiola. Potrivit interceptărilor obținute de DIICOT, Lidia Buble a dat 900 de lei unor agenți de la Poliția Rutieră pentru a nu sufla in etilotest. Artista consumase un pahar de șampanie înainte să se urce la volan.
Incidentul a avut loc în 2021, iar săptămâna trecută Buble a primit condamnarea finală, la Curtea de Apel. Un an de închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității. Instanța a fost îngăduitoare cu ea în privința pedepsei, motivând că și-a recunoscut fapta, a colaborat cu organele de anchetă și a oferit toate detaliile necesare pentru soluționarea dosarului.
Potrivit instanței, Lidia Buble trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.
Buble a mers cu iubitul milionar ca „să-și ia mătura în primire”
Tristă și îmbărcată complet în negru, Buble a mers la Centrul de probațiuni, pe care îl tot mai vizita în următoarea perioadă, apoi a plecat „să-și ia mătura în primire” cu iubitul ei milionar, Horațiu Nicolau.
Jurnaliștii EvZ i-au surprins pe cei doi la sediul unde trebuie să se prezinte de fiecare dată când trebuie, conform legii în situațiile când condamnarea e cu suspendare și trebuie să execute orele de muncă în folosul comunității. Ea va strânge gunoaie și va mătura prin parcuri. Poate are noroc și prinde o muncă pe partea socială – la un azil de bătrâni, la un centru de copii…
Horațiu Nicolau a afișat o atitudine pozitivă vizavi de perioada prin care trece iubita lui și părea că o încuraja să își execute pedeapsa cu demnitate.
Dosarul Lidiei Buble: Băută la volan, polițiști „înțelegători” și prietenul interceptat de serviciile secrete
În 2021, Lidia Buble a fost oprită în trafic de doi polițiști de la Rutieră și a încercat să dea mită pentru a scăpa de etilotest, deoarece băuse un pahar de șampanie, dar și de amenda pentru că nu avea actele la ea. Nimeni nu ar fi știut de acest gest dacă ea nu ar fi cerut sfaturi despre cum să dea șpaga, prin telefon, de la un prieten care se afla sub interceptarea DIICOT. Bărbatul era vizat de o anchetă privind traficul de droguri.
„Inculpata a recunoscut comiterea faptei încă de la momentul audierii sale în calitate de suspect. Aceasta a confirmat faptul că, la data de 15.02.2021, a fost oprită în trafic, în jurul orelor 03,00, de o patrulă de poliţie compusă dintr-un bărbat şi o femeie, ea ieşind dintr-o benzinărie MOL de lângă blocul său, iar în prealabil consumase un pahar cu şampanie. A mai arătat că a fost oprită la semafor, imediat după ce a ieşit din benzinărie, spre dreapta, circa 50 metri, iar lucrătorul de poliţie, care avea în jur de 30 de ani, i-a bătut în geam solicitându-i să predea documentele pentru control, precum şi declaraţia pe proprie răspundere, fiind în perioada pandemiei şi a restricţiilor. Nu a avut declaraţia pe proprie răspundere asupra sa şi nici permisul de conducere, iar la momentul respectiv vorbea la telefon, pe speaker, cu o cunoştinţă”, se arată în motivarea judecătorilor de la Tribunalul București.
„Tânărul poliţist i-a spus cântăreţei că trebuie să o amendeze cu suma de 3.500 de lei, însă apoi i-a sugerat că pot ajunge la o înţelegere. Artista a acceptat, însă nu avea bani la ea, aşa că a convenit ca cei doi agenţi să o urmeze cu autospeciala de poliţie, până la locuinţa ei, pentru a lua banii necesari”, au constatat judecătorii.
Lidia Buble a fost condusă cu autospeciala de poliţie la un bancomat, de unde a retras suma de 900 lei pe care i-a depus în zona cotierei, în suportul de pahare al mașinii, la indicația oamenilor legii.
„Poate ne calculăm altfel”
Pe drum, ea şi-a sunat din nou prietenul, iar acesta i-a dat sfaturi despre cum să negocieze cu poliţiştii.
Interceptări:
Doamnă (Lidia Buble – n.r.): Băi, nici nu-ţi vine să crezi, dacă îţi zic! Doamne, ce idiot! Deci fii atent! Doamne fereşte! Asta pe lângă faptul că… Nu, vine după mine până acasă, să iau cardu’, să-i dau bani, dacă-ţi vine să crezi!
Bărbat: Cum îl cheamă?
Doamnă: Nu ştiu cum îl cheamă, da’ avea vrăjeală în el, efectiv… Deci… ăsta cred… eu nu ştiu ce se aştepta … adică … el … Doamne… (râde neinteligibil) niciodată nu mi s-o întâmplat aşa ceva. Efectiv, deci se dădea la mine la modul ăla nesimţit, şi-mi zicea: „Ce să… ce să facem domnişoara…?”. „Dă-mi amendă, cum ce să faci?” (…)”Păi… ştiţi că între două mii cinci sute şi nu ştiu cât… amenda …” Zic: „OK. Dă-mi amendă! Muream de sete, ce vrei să fac? Dă-mi amendă!” (…) Păi da… nu ştiu cum să facem, că nu, amendă nu v-aş da, poate ne … ăăă… calculăm altfel”.
Doamnă: Şi zic: „Aaa! Păi zi aşa! Ce vrei, bani? Vii după mine până acasă, ce să fac? N-am nimic la mine! Am luat bani să iau apă, nu mi-am luat bani să…”. Şi vine, mă, după mine ăsta,… (râde) Doamne… mă crucesc, nu-mi vine să cred! Da, mă duc să iau cardu’… nici nu ştiu, câţi bani se dă? Eu n-am dat în viaţa mea şpagă la poliţişti. E prima dată, efectiv, ăsta e un … p… d-ăsta de 27 de ani, 28 de ani, nu ştiu cât are, până în 30, maximum, nu are mai mult de 30.
Bărbat: Da, da, da. Ăăă… dă-i cinci sute de roni.
Doamnă: Vaai! Da’ apropo, ştii ce … ştii de ce-mi era frică? Pentru că el a coborât din maşină, Doamneee, numai Dumnezeu nu ştiu… nu ştiu cum l-am luat, l-am îmbârligat, coborâse cu fiola, îmi era că dacă mi-o pune… Da, da, da! Ştiu… Eu tocma’ eram pe whatsapp-ul cu tine şi îţi scriam, după aia ştergeam, ştii? Că tu.. asta vroiam să-ţi spun!
Bărbat: Bă, spune-i că… da, eşti prietenă cu…, să nu-ţi pună fiola! Deci orice ai face, nu sufli în fiolă! Că odată ce ai suflat în fiolă aia se înregistrează şi e foarte complicat să… rezolvi.
Doamnă: L-am luat cu… l-am luat cu vrăjeală, zic: „Tu nu vezi că am trei sticle de apă lângă mine? Muream de sete în casă, nu mai puteam! (râde).”Păi şi eu vă cred, dar ce să facem? Că nu aveţi documentele, că nu aveţi…”… Nu mi-am luat nimic la mine, n-am luat nici permisu’, nimic! Şi am deschis sticla de apă şi am început să beau ca disperata. Zic, mamă dacă îmi pune ăsta… am luat şi o gumă (râde).
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook