Incendiu cu panică și țipete la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia din București. Desfășurare impresionantă de forțe ISU

Astăzi, în jurul orei 19:20, un incendiu a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia din București, care a stârnit panică printre cei internați. Conform informațiilor, incendiul se manifesta pe holul spitalului.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat cauza degajărilor de fum, anume un pat care a ars mocnit. Situația a degenerat imediat în panică și țipete, iar 39 de persoane s-au autoevacuat din spital.
În urma apelului la 112, nu mai puțin de 8 autospeciale de stingere, precum și una de intervenție și una de descarcerare s-au deplasat la fața locului. De asemenea, s-au prezentat și 8 ambulanțe SMURD. Agenți ai Poliției Locale Sector 4 au intervenit pentru restricționarea și devierea traficului în zonă, pentru a face intervenția pompierilor cât mai rapidă.
„În urmă cu scurt timp am intervenit pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la o secţie a Spitalului de Psihiatrie «Prof. Dr. Alexandru Obregia». La sosirea primelor echipaje de pompieri la faţa locului, incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul unei încăperi”, a transmis, marţi seară, ISU Bucureşti-Ilfov.
Conform informațiilor oferite de autorități, incendiul a fost stins cu succes și nu s-au înregistrat victime. O persoană a făcut atac de panică și a avut nevoie de asistență, iar alte două, care nu se aflau în clădire, au fost transportate la spital după ce au fost asistate medical.
„Suplimentar, încă două persoane (ce nu se aflau în clădirea în care s-a produs incendiul) au fost asistate medical şi transportate la spital. Conform procedurilor, au fost luate măsuri pentru alertarea celor mai apropiate resurse de intervenţie şi direcţionarea lor către locaţia menţionată. Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi opt ambulanţe SMURD”, conform comunicatului ISU.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook