Pe 1 iulie anul acesta în parcul Pigneto din Roma au fost găsite resturi umane. Scheletul a fost găsit în apropierea unui canal de scurgere, pe un teren proprietate a „Ferrovie dello Stato” (Căile Ferate de Stat). Să fie acestea ale fostei campioane?
În emisiunea „Chi l’ha visto?” difuzată de Rai 3 miercuri, 5 iulie, mama Andreei Rabciuc a declarat că resturile umane nu sunt ale fiicei sale. E convinsă de acest lucru, mai ales că obiectele găsite lângă acel schelet, e vorba de un rucsac negru, model „Love Danny Rose”, un colier și două elastice pentru păr, nu sunt ale fiicei sale. Mama tineri spune că rucsacul Andreei nu era negru, ci verde fosforescent.
Acum, Poliția a anunțat că s-au încheiat cercetările crimnalistice și că acele rămășițe nu aparțin Andreei ci unei femei de 30 de ani. Și aceasta fusese dată dispărută.
Ancheta în cazul dispariței Andreei Rabciuc nu a mai avansat.
„Se efectuează procedurile obișnuite de către forțele de poliție”
Atunci cand au fost găsite rămășițele în canalul din parc au revenit speranțele. Pe lângă colierul argintiu cu un crucifix găsit în parc, a mai fost descoperită o brichetă Che Guevara și două brățări. Însă, după primele cercetări, au apărut îndoielile. De aceeași părere cu a mamei fetei dispărute au fost și procurorii din Ancona, care susțin la rândul lor că nu există nici un element care să lege numele campioanei de resturile femei găsite în parcul din Roma.
Pentru a identifica corpul găsit, s-au făcut mai multe verificări medicale și legale. „Se efectuează procedurile obișnuite de către forțele de poliție pentru a se verifica eventualele corespondențe între resturile găsite în ultimele zile și persoanele date dispărute”, au spus oamenii legii.
Principalul suspect este fostul iubit al tinerei
Multiplă campioană națională la tir sportiv, Andreea Rabciuc, legitimată la CSS Rădăuți și CSM Suceava, a făcut parte din lotul României de seniori. Sursele spun că fata trăia în Italia o poveste de dragoste cu Simone Gresti, însă în ultima perioadă cei doi nu se mai înțelegeau.
De altfel, el este principalul suspect, în primul rând pentru că a raportat târziu dispariția campioanei. Potrivit Ancona Today, în mașina acestuia s-au găsit urme de sânge aparținând tinerei. Bărbatul a declarat însă presei din Peninsulă că „după ce a întâlnit persoanele nepotrivite, viața ei s-a dus de râpă”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook