Simona Ionescu / Redactor Șef

Instanța Supremă decide azi în cazul lui Vlad Pascu. Avocații săi cer reducerea pedepsei

Instanța Supremă decide azi în cazul lui Vlad Pascu. Avocații săi cer reducerea pedepsei
Vlad Pascu a contestat sentința de 10 ani de închisoare primită în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care doi tineri și-au pierdut viața. Avocații săi au depus căi extraordinare de atac, iar una dintre cereri a fost analizată pe 2 decembrie 2025. Azi, 16 decembrie, Instanța Supremă judecă cererea de recurs în casaţie.

Instanța Supremă va lua decizia finală în cazul lui Vlad Pascu, după ce avocații săi depuseseră două căi extraordinare de atac, în octombrie.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au aveau pe masă, pe 2 decembrie, cele două cereri de recurs în casație formulate împotriva hotărârii Curții de Apel Constanța, prin care Vlad Pascu a fost condamnat pentru ucidere din culpă și alte infracțiuni la regimul rutier. Ședința s-a amânat pentru 16 decembrie.

Magistraţii ÎCCJ analizează, marţi, o cerere de recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac, depusă de către avocaţii lui Vlad Pascu, după ce Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat definitiv pe tânăr la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi mai multe infracţiuni rutiere, în cazul accidentului din 2 Mai.

Vom reveni după pronunțarea deciziei luată de judecătorii completului de la ÎCCJ.

Avocații lui Vlad Pascu au depus căi extraordinare de atac

Anterior, apărătorii din Constanța au susținut că pedeapsa ar trebui redusă, invocând faptul că Vlad Pascu a formulat un denunț la DIICOT. În paralel, avocatul din București a depus și el un recurs în casație, argumentând că este necesară o expertiză care să stabilească dacă substanțele interzise găsite în organismul tânărului i-au afectat sau nu capacitatea de a conduce mașina cu care a comis accidentul soldat cu uciderea a doi tineri și rănirea altora.

Reamintim că, în august 2025, Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de detenție în urma tragediei de la 2 Mai. Accidentul s-a produs pe 19 august 2023, pe DN 39, în apropiere de localitatea 2 Mai, când Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor, a lovit un grup de pietoni. Doi tineri au murit, iar alți trei au fost răniți. După impact, șoferul a părăsit locul accidentului și a fost găsit ulterior de polițiști în Vama Veche, ancheta stabilind că se afla sub influența mai multor substanțe interzise.

Instanța Supremă a luat decizia finală

După ce sentința în cazul său a fost pronunțată, Vlad Pascu a încercat, prin avocați, să obțină o pedeapsă mai blândă folosind cele două căi extraordinare de atac, miza fiind acceptarea de către judecători a uneia dintre acțiuni, ceea ce ar fi dus dosarul să fie rejudecat în faza de apel, la Curtea de Apel Constanța. Amintim că această instanță, Curtea de Apel Constanța, a menținut sentința de zece ani pronunțată inițial de Judecătoria Mangalia. Instanța Supremă va lua decizia finală. 

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri