Vizita a început miercuri și a fost foarte animată, încă de la debutul ei, culminând, seara, cu primirea Familiei Regale române de către Regina Elisabeta, la Castelul Winsdor. Aceasta este a șasea prezență externă a Familiei Regale a României în acest an. Vizita în Marea Britanie se va încheia sâmbătă, 27 noiembrie.
În prima parte a zilei de miercuri, Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu au vizitat Colegiul Regal de Apărare (RCDS). Ei au fost însoțiți de ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Laura Popescu. Au fost prezenţi preşedintele Consiliului Regal, Andrew Popper, cancelarul Casei Majestăţii Sale, Traian Sârcă, şi şeful de cabinet al Custodelui Coroanei, Liana Greavu.
Cuplul din România a fost întâmpinat de generalul-locotenent Sir George Norton, comandantul Colegiului Regal de Apărare, şi de generalul-maior Stephen McMahon. Ulterior, Custodele Coroanei şi Principele Radu au purtat un dialog pe teme legate de actualitatea europeană şi euro-atlantică cu studenții anului 2021 ai RCDS.
Ce a spus Principele Radu despre NATO
„În România, NATO şi Uniunea Europeană sunt două organizaţii respectate imens, iar peste 80% din populaţia ţării nu ar concepe altceva decât apartenenţa la cele două organizaţii”, a subliniat Principele Radu în intervenţia sa.
De asemenea, Alteţa Sa Regală a evidenţiat rolul Familiei Regale în dezvoltarea şi promovarea stabilităţii României, amintind de personalitatea Regelui Mihai şi de legăturile suveranului cu Londra. „Suntem o Familie Regală activă într-o ţară care, din punct de vedere constituţional, este o republică. Şeful statului în România este preşedinte ales. Nicăieri altundeva în Europa sau altundeva în lume nu este o Familie Regală activă atât de proeminent şi în prima linie a vieţii publice aşa cum avem în România.
Şi acest lucru trebuie explicat, pentru că aceasta este de fapt cheia la întrebarea de ce ne aflăm aici astăzi. Modul în care vedem noi lucrurile este foarte original pentru că, în primul rând, noi nu îndeplinim un mandat de patru ani. În al doilea rând, noi nu suntem numiţi politic. Şi în al treilea rând, ceea ce facem noi se adaugă eforturilor instituţiilor române şi europene, nu contravine acestora şi nu se suprapune cu ele în vreun fel”, a explicat Principele Radu în faţa tinerilor.
Întâlnire „de radiție” cu Lordul Primar al Londrei
Mai târziu, Principele Radu a fost oaspetele Asociaţiei Britanice Paralimpice. El s-a întâlnit cu preşedintele-director general al organizaţiei, Mike Sharrock. Tot miercuri, Principesa Margareta şi Principele Radu s-au întâlnit cu Vincent Thomas Keaveny, Lordul Primar al Londrei, la reşedinţa acestuia, Mansion House.
Legătura regală română cu Lordul Primar al Londrei are o lungă tradiție. Prima oară, Regele Carol I și Regina Elisabeta au fost oaspeții Lordului Primar în anul 1874, când suveranilor României le-a fost oferit un dineu oficial la Guildhall.
Regele Ferdinand și Regina Maria au întâlnit pe Lordul Primar în anul 1924, iar Regele Carol al II-lea în anul 1938. Regele Mihai s-a întâlnit cu trei succesivi Lorzi Primari ai Londrei în anii 2011, 2012 și 2013. Regele Mihai a fost distins cu titlul onorific de Freeman of the City of London. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu s-au întâlnit cu Lorzii Primari din anii 2011, 2012, 2013, 2014 și 2017, la Mansion House și la Guildhall.
Cel mai important moment al zilei
Cel mai important moment al zilei a fost vizita Familiei Regale a României la Regina Marii Britanii acasă. Aceasta a fost o vizită privată. Astfel, miercuri seară, Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Principele Consort au fost primiţi la Castelul Windsor de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, întâlnirea având, cum s-a arătat, un caracter privat.
Sursa foto: Romaniaregala.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook