Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași s-a confruntat Miercuri dimineața cu o situație bizară. Personalul Spitalului Județean Iași a sunat la numărul de urgență și a reclamat că în incintă de aflau foarte mulți lilieci.
Prezența zburătoarelor a fost prima oară observată pe casa scării de pe secția de Cardiologie de din incinta spitalului. La momentul respectiv, era vorba de câteva zeci de lilieci. Ceea ce a urmat însă este demn de filmele de groază.
Peste 200 de lilieci, evacuați de ISU din spital
Când angajații ISU au ajuns la fața locului, a fost nevoie de prezența unui biolog, din cauza faptului că liliacul este specie protejată prin lege. Echipele au intervenit în forță pentru curățarea zonei, iar la final au fost capturați aproximativ 200 de lilieci. Aceștia vor fi eliberați în pădure.
„În urma unui apel de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi s-au deplasat la locul solicitării, Secţia de Cardiologie. Pe casa scării se aflau foarte mulţi lilieci.
Colegii din dispeceratul integrat ISU-SMURD SAJ-Iaşi au sunat o persoană abilitată în domeniu, un biolog. Dumnealui s-a prezentat imediat la locul solicitării, iar echipajul de intervenţie a trecut la prinderea liliecilor, aproximativ 200 de mamifere. Mamiferele au fost predate specialistului, urmând să fie eliberate în mediul lor natural. Misiunea de căutare-salvare a continuat, dar nu au fost găsite alte mamifere”, a declarat ISU Iași.
În timpul evacuării liliecilor, zeci de persoane ar fi așteptat afară și pe holuri, susține un pacient care a fost contrazis de managerul spitalului, a mai informat presa locală.
Nu este prima oară când liliecii invadează Spitalul Județean Iași
Situația nu este una nouă, căci se pare că în 2023, același spital s-a confruntat cu o problemă asemănătoare. La momentul respectiv, din Spitalul Județean Iași au fost evacuați aproximativ 10 lilieci.
Ministrul sănătății a reacționat și el, spunând că, cel mai probabil, liliecii locuiau acolo: „O să mă interesez. Adică unul mai poate să intre din greșeală, dar 200? Înseamnă că locuiau acolo”, a reacționat Alexandru Rafila la finalul ședinței de Guvern de miercuri.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook