Ioan Niculae s-a internat la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală. Se pare că milionarul a contactat virusul care a înnebunit o lume întreagă, iar acum se luptă pentru propria viață pe patul de spital, conform informațiilor aflate de gândul.ro.
Potrivit unor surse din interiorul spitalului „Victor Babeș”, omul de afaceri se află în stare gravă, la ATI, și poate respira doar cu ajutorul aparatului cu oxigen.
Ce spun medicii despre starea de sănătate a lui Ioan Niculae
Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire pe care le are Ioan Niculae, om de afaceri care în iulie a împlinit 66 de ani.
„Este în stare critică, pe aparate, la Terapie Intensivă. A contractat o formă severă a virusului, care, practic, l-a doborât”, a precizat o sursă din interiorul unității medicale unde milionarul este internat.
Focar de coronavirus la clubul Astra Giurgiu
Pe 17 noiembrie, Bogdan Mara, directorul sportiv al Astrei Giurgiu, anunța, la ProSport Live, că în cadrul clubului este un adevărat focar de coronavirus.
„Deci tot managementul Astrei pozitiv. A terminat Dani Coman, a luat patronul, nevasta și acum și eu. Am vorbit între noi să luăm anticorpi”, preciza Bogdan Mara în urmă cu doar câteva zile.
Ioan Niculae, avere impresionantă
Reamintim că averea lui Ioan Niculae, care a condus vreme de ani de zile topurile ca cel mai bogat om de afaceri din România, a scăzut în ultimii ani, de la 1,7 miliarde de euro în 2013 la circa 700 milioane de euro, potrivit ultimelor estimări.
Ioan Niculae a înființat compania Interagro în 1994 împreună cu un partener britanic. Interagro este unul dintre cele mai mari grupuri cu capital românesc. În 2016 grupul avea o cifră de afaceri de 17.487.322 de lei și 53 de salariați, potrivit ultimelor date de pe furnizate de Ministerul de Finanțe.
Pe 2 aprilie 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Ioan Niculae, la doi ani și șase luni de închisoare în dosarul „mită la PSD”.
Fostul ministru al educației Cristian Adomniţei, condamnat. Decizia nu e definitivă
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook