Ioana Tufaru o plânge pe mama ei, Anda Călugăreanu. Spune că are un mare regret

După decesul Andei Călugăreanu, viața Ioanei Tufaru s-a schimbat radical. Avea 15 ani pe atunci și a trăit alături de tatăl său, actorul Dan Tufaru. Din nefericire, acesta nu a fost părintele care ar fi trebuit, iar ea s-a simțit mai singură ca niciodată.
Ioana Tufaru spune că tatăl ei era mai mult interesat de femei și alcool, iar ea a fost pusă pe ultimul plan. Nici după ce actorul s-a stins, nu a uitat prin ce a trecut, de aceea niciodată n-a ajuns la cimitir să-i aprindă o lumânare.
„Lui îi plăceau alcoolul și femeile și nu a avut timp de mine. M-a lăsat de izbeliște, m-a internat la spital când eu aveam nevoie doar de atenția lui. Nu am fost niciodată la mormântul lui și nu îmi pare rău. Pur și simplu nu pot să-l iert, nu pot să uit ce mi-a făcut.
La mama la cimitir mai merg din când în când, stau acolo și mă rog. Dar pe tata nu pot sa-l iert. Aș vrea să mă eliberez sufletește, dar nu pot. Am vorbit și cu preoți, care m-au sfătuit să trec peste, să mă eliberez. Dar încă nu simt să fac asta”, a povestit Ioana Tufaru cu ceva timp în urmă.
Una dintre marile dorințe ale Ioanei Tufaru a fost să aibă o carieră în muzică dar, din păcate, nu are voce. Și a suferit întotdeauna când alții au aruncat cu piatra, neștiind ce se ascunde în sufletul său. A fost acuzată că nu muncește, „deși eu am explicat în fiecare interviu că am probleme de sănătate”. A trecut peste toate, dar marele regret este legat tot de Anda Călugăreanu.
„Mama a plecat când eu aveam cea mai mare nevoie de ea. Aș fi vrut să trăiască acum să-l cunoască pe Luca”, a mărturisit Ioana Tufaru pentru Wowbiz. De asemenea, Ioana Tufaru a mai dezvăluit și că i-ar fi plăcut să aibă talent muzical, la fel ca regretata ei mamă.
Fiica Andei Călugăreanu are un mare vis, care însă nu crede că i se va împlini vreodată: „să ajung în Maramureș, unde am auzit că este superb”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook