Război în lumea lăutarilor. Conflictul dintre Ioniță de la Clejani și Dan Bursuc ajunge la tribunal
Ioniță de la Clejani, sătul de scandalul cu Dan Bursuc, a decis să acționeze în instanță, invocând impactul direct al declarațiilor publice asupra stării sale de sănătate.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Ioniță de la Clejani ar fi ajuns de mai multe ori la spital, acuzând stări de rău pe fondul stresului generat de conflict. Familia susține că declarațiile făcute de Dan Bursuc în repetate rânduri, în special în transmisiuni live, au contribuit la agravarea situației.
Situația a luat o întorsătură neplăcută după ce Fulgy, fiul lui Ioniță de la Clejani, a lansat acuzații extrem de grave la adresa impresarului Dan Bursuc, susținând că acesta ar fi avut un comportament abuziv în trecut față de Margherita, pe vremea când era minoră. Declarațiile au fost preluate rapid de public și au generat reacții puternice.
În replică, Dan Bursuc a răspuns public, în stilul său direct, printr-o serie de live-uri controversate. Una dintre declarațiile sale, devenită virală, a stârnit indignare:
„E mai bună mama ei! E nenorocire. Ăla de aia e frustrat. Ce vină am eu? Eu nu mă feresc de tot mapamondul ăsta. Mama ei mi-a dat-o pe fii-sa”. Aceste afirmații sunt considerate de familia Clejanilor drept defăimătoare și profund jignitoare.
În acest context, Ioniță de la Clejani și membrii familiei au decis să apeleze la justiție. Ei solicită ștergerea tuturor materialelor considerate denigratoare, oprirea difuzării acestora și interzicerea unor afirmații similare pe viitor. În documentele depuse, se arată că declarațiile au fost făcute deliberat, într-un context public, și au generat o puternică discreditare socială.
Mai mult, familia susține că afirmațiile nu l-au vizat doar pe Ioniță de la Clejani, ci au extins atacul asupra întregii familii, afectând imaginea publică și echilibrul personal. Avocații au subliniat că impactul asupra sănătății lui Ioniță de la Clejani a fost unul real, fiind necesare investigații medicale de urgență, inclusiv de natură cardiacă.

Război total în lumea lăutarilor. Conflictul dintre Ioniță de la Clejani și Dan Bursuc ajunge la tribunal. Nici Dan Bursuc nu a fost lipsit de probleme. În luna martie, impresarul a ajuns de urgență la spital, după o hemoragie declanșată în timpul nopții.
Potrivit apropiaților, acesta s-a trezit plin de sânge și a apelat imediat serviciile de urgență. Medicii au stabilit că era vorba despre o otoragie, posibil cauzată de o procedură recentă de curățare a timpanelor.
„Dan Bursuc este bine acum. A trecut prin momente grele când s-a văzut plin de sânge, mai ales că are probleme cu tensiunea. Bine că ambulanța a sosit la timp și totul s-a încheiat”, au dezvăluit apropiații impresarului pentru Cancan.ro.
Problemele nu se opresc aici pentru impresar. Familia sa a fost implicată recent într-un alt scandal, de natură penală. Fostul iubit al fiicei sale a fost reținut într-un dosar de înșelăciune, după ce tânăra a depus o plângere la DIICOT. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi determinat-o, prin diverse presiuni, să sustragă bunuri de valoare din locuința părinților.
E vorba despre sume de bani, bijuterii și ceasuri de lux, evaluate la aproximativ 130.000 de euro, care ar fi fost ulterior amanetate. Ancheta este în desfășurare, iar cazul adaugă presiune suplimentară asupra lui Dan Bursuc, deja implicat în conflictul mediatic și juridic cu Ioniță de la Clejani.
Ioniță de la Clejani continuă demersurile legale, în timp ce Dan Bursuc își susține public poziția, fără semne de retragere. Situația rămâne tensionată, iar evoluția în instanță ar putea aduce clarificări importante.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook