Simona Ionescu / Redactor Șef

Irina Rimes trece oceanul pentru un eveniment istoric în America. Concertul artistei face parte dintr-un amplu turneu nord-american și marchează o nouă etapă în cariera artistei care reușește să transforme emoția și dorul în spectacole memorabile.

Irina Rimes cucerește America. Turneu spectaculos pentru diaspora în mai 2026

Pentru comunitatea de români și basarabeni din Statele Unite, concertul artistei reprezintă un eveniment încărcat de semnificație.

Tânăra a devenit, în ultimii ani, una dintre vocile care exprimă cel mai autentic sentimentul de „acasă”, iar proiectul său artistic a reușit să creeze o conexiune puternică între public și rădăcinile culturale. Turneul din Statele Unite include mai multe orașe importante și confirmă popularitatea de care se bucură peste Ocean.

7 mai, concert în Miami

„În America vin în turneu la românii și la basarabenii noștri. În luna mai în Miami (7 mai), Chicago (8 mai), New York (10 mai), Seattle (14 mai), Sacramento (15 mai), Los Angeles (17 mai). Așa că luați-vă ghetele și să rupem pământu, să rupem legământu”, le-a transmis cântăreața fanilor săi.

Artista este recunoscută pentru capacitatea sa de a transforma fiecare apariție scenică într-o experiență personală pentru public, iar acest turneu nu face excepție. Concertul din Miami, programat pentru 7 mai 2026, devine astfel mai mult decât o simplă oprire într-un turneu. Este o întâlnire între vedetă și comunitate, între trecut și prezent, între dor și apartenență.

O moldoveancă de 1,49 metri cu o voce de aur

Dincolo de succesul actual, povestea vedetei include și detalii mai puțin cunoscute publicului larg. Potrivit informațiilor oferite de aquarelle.md, a devenit cunoscută inițial în Republica Moldova după participarea la show-ul „Fabrica de Staruri” în 2012, unde a ajuns până în finală. Acea experiență a reprezentat un punct de plecare esențial pentru cariera sa, oferindu-i vizibilitate și încredere.

Tot în acea perioadă, l-a cunoscut pe Andi Bănică, cel care avea să-i devină soț. Cei doi au urmat împreună cursurile Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, la specializarea muzică estradă și jazz.

Vedeta a fost înșelată de soț

Irina Rimes cucerește America. Turneu spectaculos pentru diaspora în mai 2026. Relația lor a fost una intensă și vizibilă în mediul artistic, însă mariajul s-a încheiat în urma unei despărțiri dificile, care a influențat ulterior și creația artistei.

Andi Bănică nu doar că a înșelat-o cu o altă femeie, dar a avut în paralel și o relație lungă cu o contabilă din Chișinău, care a rămas însărcinată. A fost momentul în care a pus punct căsniciei și s-a despărțit de bărbatul pe care-l credea jumătatea ei. 

A adoptat un stil vestimentar inspirat din cultura japoneză

Un alt aspect mai puțin discutat este legătura profundă dintre muzica și scris. În 2018, artista a lansat volumul „Cosmos”, o carte care îmbină versuri și concepte muzicale, în paralel cu albumul omonim. Lansarea a avut loc la Sala Palatului din București, într-un concert care i-a consolidat statutul ca artist complet, capabil să exprime emoția în mai multe forme.

Stilul vizual al cântăreței este, de asemenea, o componentă definitorie a identității sale. Inspirată de cultura japoneză, artista a adoptat un stil vestimentar eclectic, influențat de estetica Harajuku și de elemente grunge. O combinație care îi oferă o imagine distinctă.

Interesant de citit: Ce s-a întâmplat între Theo Rose și Irina Rimes dincolo de împunsăturile de la „Vocea României”. Veți fi uimiți

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri