Iubita lui Toto Dumitrescu, declarații care îl pot trimite pe actor în pușcărie pentru accidentul de anul trecut
În scandalul cu accidentul auto și apoi cu drogurile în care este implicat Toto Dumitrescu, ies la iveală detalii noi. Alexandra Stoica a povestit ce a determinat-o să își schimbe hotărârea și de ce spune că nu își va retrage plângerea depusă împotriva actorului. Anul trecut i-a fost alături, acum s-a despărțit de Toto și e decisă să-l facă să plătească.
Accidentul de mașină din 2025, în care este implicat Toto Dumitrescu, continuă să atragă atenția opiniei publice, după ce Alexandra Stoica, iubita actorului, a explicat pentru prima dată motivele care au determinat-o să depună recent plângere împotriva actorului.
Tânăra i-a povestit lui Dan Capatos că, imediat după accidentul petrecut în cartierul Primăverii, nu își dorea să facă un astfel de demers. Totul s-a schimbat însă în momentul în care, în urmă cu o lună, și-a văzut tatăl foarte afectat de ceea ce a pățit fiica sa de la iubit.
Cazul în care este implicat Toto Dumitrescu a revenit în atenție după incidentul produs în iunie, într-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei, când actorul s-a manifestat violent chiar și față de iubita sa.
Conflictul dintre actor și iubita sa a continuat ulterior în stradă, iar persoanele aflate în zonă au solicitat intervenția autorităților. La fața locului au ajuns polițiștii, care l-au imobilizat pe actor. În perioada care a urmat, atenția publică s-a concentrat asupra lui Toto Dumitrescu, internat la Spitalul Obregia, în timp ce Alexandra Stoica a ales să nu ofere explicații despre cele petrecute.
„Eu nu am vrut să depun plângere împotriva lui, dar m-am răzgandit. Știi cine a venit și a avut grijă de mine după acest incident? Tatăl meu care trecea pe stradă. Venise să-mi aducă cățelul acasă. M-a văzut plină de sânge din cap până-n picioare. Durerea aia din ochii lui tatălui meu… Motivul care m-a făcut să schimb a fost faptul că niciun alt părinte nu merită să-și vadă copilul în halul în care m-a văzut tatăl meu pe mine.
Doar pentru asta… Durerea mea nu a fost durerea fizică, ci faptul că tatăl meu a trebuit să mă vadă. Eu am stat la pat, pentru că eram lovită peste tot. Nu am vrut să-i fac rău, apoi văzând trauma tatălui meu, am zis «nu pot s-o las așa». Eu am încercat să trec peste, dar tatăl meu nu a trecut”, a povestit iubita lui Toto Dumitrescu.

Alexandra Stoica a afirmat că nu intenționează să își retragă plângerea formulată împotriva lui Toto Dumitrescu. Ea a spus că își dorește ca situația să fie analizată de autorități și că așteaptă, înainte de orice, scuze pentru cele întâmplate. Totodată, tânăra susține că experiența prin care a trecut a determinat-o să apeleze la consiliere psihologică.
Alexandra a mai afirmat că își dorește să nu îi mai fie afectată imaginea publică și s-a declarat nemulțumită de modul în care spune că a fost prezentată în spațiul public în timpul acestui scandal. În același timp, ea susține că spera ca situația să fie gestionată diferit după depunerea plângerii și după prezentarea certificatului medico-legal și a celorlalte dovezi pe care afirmă că le deține.
Iubita lui Toto Dumitrescu, declarații care îl pot trimite în pușcărie pentru accidentul de anul trecut. Referindu-se la stadiul anchetei, Alexandra Stoica a spus că plângerea a fost deja depusă și că, până în prezent, ea nu a fost chemată să dea declarații. În schimb, potrivit afirmațiilor sale, una dintre angajatele magazinului în care a avut loc incidentul a fost audiată de anchetatori.
Iubita lui Toto Dumitrescu așteaptă în continuare să fie contactată de autorități pentru a oferi propria versiune a faptelor. În acest context, cazul în care este implicat Toto Dumitrescu rămâne în atenția opiniei publice și a autorităților.
Deocamdată, ancheta își urmează cursul. Declarațiile făcute de Alexandra Stoica adaugă o nouă perspectivă asupra a ceea ce poate urma.
Toto Dumitrescu are o condamnare de 2 ani cu suspendare pentru accidentul de mașină de anul trecut. Evoluția dosarului de acum va depinde de declarațiile fostei iubite, devenită victima agresiunii și de concluziile anchetei. Dacă Toto Dumitrescu va fi condamnat de instanță, la pedeapsa cu executare se vor adăuga și cei doi ani neispășiți. Alexandra Stoica știe, deoarece a atenționat în emisiunea lui Capatos: „Dacă eu depun plângerea cu acest certificat medico-legal și cu dovezile că noi eram împreună, plus acei doi ani pe care îi mai are… ”.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook