Jador, anchetat pentru consum de droguri. Ce se întâmplă acum cu manelistul

Rezultatul testului a fost pozitiv pentru heroină, declanșând o anchetă care include analize suplimentare la Institutul Național de Medicină Legală. Motivul inițial al opririi lui Jador a fost o manevră imprudentă de schimbare a benzilor de circulație, considerată o contravenție minoră pentru care artistul urma să primească un avertisment.
Conform procedurilor standard însă, polițiștii au efectuat un test rapid DrugTest pentru a verifica dacă șoferul consumase substanțe interzise. Lucrurile s-au complicat, după ce polițiștii au constatat că manelistul a ieșit pozitiv la Drugtest. Cântărețul a tratat situația în care se află cu lejeritate și ironie, încercând să minimizeze gravitatea momentului.
„Mi-am permis-o! Îmi bag în venă din alea! Heroină?! Aia se face cu seringa?! Ce să zic, are dreptate! Pune aici la cocaină, că nu iau, să știe lumea că nu mă droghez! Mă duc la INML), respect legea, normal”, a afirmat Jador, potrivit Spynews.
Rezultatele acestor teste, care pot dura între câteva zile și o săptămână, sunt cruciale pentru a determina dacă artistul a consumat într-adevăr heroină sau dacă testul rapid a fost influențat de alte substanțe, cum ar fi medicamente opioide prescrise legal. Se știe că aparatele pot produce erori fiindcă s-au mai văzut cazuri.
Potrivit legii, consumul de heroină este pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar conducerea sub influența substanțelor interzise poate duce la suspendarea permisului de conducere și alte sancțiuni.
Jador și soția lui, Oana Ciocan, se pregătesc să devină părinți pentru prima dată. Cei doi s-au căsătorit discret la sfârșitul anului 2024, într-o ceremonie restrânsă, la care au participat doar rude apropiate și prieteni, conform Cancan. Jador și Oana au preferat o nuntă simplă, fără fast, pentru a se concentra pe viitorul lor copil.
„Într-o lună vine îngerul meu”, și-a anunțat Jador fanii cu puțin timp în urmă. În 2023, Jador a fost implicat într-un alt scandal, când a fost acuzat că a agresat un tânăr într-un club din București, incident care a ajuns în atenția poliției.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook