Jennifer Lopez, care a pozat într-o ținută sexy, cu imprimeu leopard pentru coperta revistei Interview, a vorbit cu comedianta Nikki Glaser despre viața care i-a „explodat” în față anul acesta. Dar și despre lecțiile pe care le mai are de învățat după o altă relație ratată.
„Trebuie să plec și să fiu pe cont propriu. Vreau să-mi dovedesc că pot face asta”
Perechea Ben și Jennifer, cunoscută ca și „Bennifer” s-a despărțit în aprilie, iar artista a depus cererea de divorț pe 20 august, când s-au împlinit doi ani de la căsătorie. Vedeta a dat de înțeles că acum are nevoie să fie singură.
„Trebuie să fii sănătos, trebuie să fii complet. Trebuie să fi bun pe cont propriu. Am crezut că am învățat asta, dar nu a fost așa. Și apoi, vara asta, mi-am spus: Trebuie să plec și să fiu pe cont propriu.
Vreau să-mi dovedesc că pot face asta”, a mărturisit Jennifer. Cântăreața spune că nu regretă „nici o secundă”, dar a recunoscut că despărțirea a fost „foarte grea”.
„Nu caut pe nimeni”
Jennifer a mai spus că în acest moment „nu caut pe nimeni” și că se simte tristă. „Mă simt singură, tristă, disperată. Dar lucrurile astea nu mă vor ucide și atunci îmi dau seama că sunt capabilă de bucurie și fericire de una singură.
A fi într-o relație nu mă definește. Nu pot căuta fericirea în alți oameni. Trebuie să am fericirea în mine. Obișnuiam să spun că sunt o persoană fericită, dar încă mai căutam pe cineva care să mă completeze. Acum îmi spun: Nu, de fapt sunt bună.
„Ori crești, ori mori”
Nu există decât să devii mai bun și să crești. Ori crești, ori mori. Sunt momente când am crezut că mi-am dat seama ce mi-a dat viața, apoi mi-a trimis un alt lucru să vadă dacă mai cad în plasă.
Dacă mi-am învățat într-adevăr lecția. Și nu am făcut-o. Acum înțeleg asta într-un mod mult mai profund, ceea ce nu înseamnă că nu voi mai face greșeli în viitor. Dar, din nou, când toată casa ta sare în aer, stai acolo printre dărâmături și te întrebi: „Cum să fac să nu se mai întâmple asta vreodată?”, s-a destăinuit vedeta.
„Cineva care te iubește cu adevărat, te va ajuta să vindeci acele părți din tine”
Când a vorbit despre „limite”, Jennifer Lopez a spus apoi că și defectele ei ar trebui iubite. „Cineva care te iubește cu adevărat te va ajuta să vindeci acele părți din tine. Asta am învățat eu despre iubire.
Mă faci să mă simt în siguranță, iar atunci când nu sunt la înălțimea gloriei, mă înțelegi și mă ajuți să cresc pentru a fi mai bună. Pentru că tu ai limitele tale și eu am limitele mele”, susține cântăreața. În ceea ce privește toate comentariile negative despre divorțul ei, ea spune că poate face față, deși uneori o doare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook