Justin Timberlake declară că demolarea statuilor este “un simbol de respect”, pentru cetățenii americani de culoare.
Celebrul cântăreț și actor, în vârstă de 39 de ani, spune că peste jumătate din monumente se află în partea de sud, în Tennessee, locul său natal.
Acesta susține printr-o postare pe Instagram luarea unor măsuri reclamate de protestatarii din Statele Unite ale Americii.
„Mulți dintre voi știu că provin din Tennessee… un stat care se întâmplă să găzduiască foarte, foarte multe monumente confederale. Am ascultat îndeaproape dezbaterile despre cum ar trebui să se procedeze cu aceste statui – și chiar vreau să îmi iau un minut și să discut despre asta. Când protestăm împotriva rasismului în America, oamenii cred că protestăm împotriva Americii însăși. De ce este asta reacția? Pentru că America a fost construită de către oameni care au crezut și au beneficiat din rasism. Simplu” , a scris Justin Timberlake în introducerea postării.
“Atunci auzi <Dar toate astea sunt în trecut>. Deci, să fie totul clar… acei oameni care au deținut și abuzat cu mândrie oamenii de culoare sunt ÎNCĂ celebrați în toată țara”, adaugă cântărețul.
Postarea de pe rețeaua de socializare Instagram este însoțită de o filmare cu deputatul American Civil Liberties Union (ACLU), Jeffrey Robinson.
În videoclip, Jeffrey Robinson spune că monumentele existente reprezintă peste 4.000 de executări în 73 de ani, din 1977 până în 1950.
Justin Timberlake spune că sunt “aproximativ 1848 statui” în picioare în Statele Unite.
„Dacă plănuim să trecem peste, aceste monumente trebuie demolate. Dar să ne amintim: demolarea acestor statui nu șterge istoria josnică, de asuprire asupra acelor oameni – demolarea lor este un simbol de respect pentru cetățenii de culoare ai Americii și este un pas în față pentru egalitate”, spune artistul în concluzie.
Acuzații dure pentru actorul „alb” Shia LaBeouf, după lansarea filmului „The Tax Collector”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook