Simona Ionescu / Redactor Șef

Justin Trudeau, deranjat de un aspect al relației cu Katy Perry. Viitorul poveștii de iubire e incert

Justin Trudeau, deranjat de un aspect al relației cu Katy Perry. Viitorul poveștii de iubire e incert
Se pare că sunt deja probleme în relația dintre Justin Trudeau și Katy Perry. Viitorul poveștii de iubire este incert, căci fostul premier canadian este deranjat de un aspect. În plus, mai sunt și alte impedimente în calea idilei.

La câteva săptămâni după ce a confirmat despărțirea de Orlando Bloom, Katy Perry și-a șocat fanii atunci când a fost surprinsă la masă în compania lui Justin Trudeau. Ulterior, aceștia s-au plimbat împreună cu patrupedul artistei, iar fostul premier canadian a fost chiar și la concertul ei și a susținut-o din primul rând. 

În ciuda începutului promițător, au început deja problemele în paradis. Justin Trudeau se pare că are motive de nemulțumire și bate ușor în retragere. În ceea ce o privește pe artistă, posibil să fi revenit și ea la alte sentimente. 

Katy Perry și Justin Trudeau au pus pe pauză relația 

Astfel, romantismul înfiripat dintre Katy Perry și Justin Trudeau s-ar fi „răcit”, potrivit unor surse, din cauza programelor încărcate ale celor doi și a disconfortului lui Trudeau față de atenția intensă pe care o atrage relația cu celebra cântăreață. 

În ciuda începutului furtunos, în ultimele două săptămâni relația e pe pauză. 

„Ea e ocupată, el e ocupat. Au multe pe cap, iar noutatea s-a estompat. Dar nu e nimic negativ între ei. Pur și simplu nu mai vorbesc constant. Asta s-ar putea schimba, dar pentru moment lucrurile stau așa. Relația s-a răcit.”, a declarat o sursă pentru DailyMail, menționând că în iulie cei doi obișnuiau să își trimită mesaje „nonstop”.

Justin Trudeau, deranjat de un aspect al relației cu Katy Perry. Viitorul poveștii de iubire e incert
Justin Trudeau și Katy Perry au fost surprinși luând cina la câteva săptămâni după despărțirea de Orlando Bloom
Foto: Backgrid

Fostul premier canadian ar fi fost deranjat și de valul uriaș de atenție apărut după cina cu Perry, care a avut loc la câteva săptămâni după ce s-a aflat despre despărțirea cântăreței de Orlando Bloom.

„Știu sigur că lui Justin nu i-a plăcut deloc că au apărut acele fotografii. A fost o primă întâlnire. O primă întâlnire! Și au apărut pozele și a devenit ceva uriaș, ceea ce nu și-a dorit”, a explicat o sursă. 

Justin Trudeau nu este pregătit pentru atenția mediatică 

Sursa a precizat că Justin Trudeau „nu era pregătit” pentru atenția mediatică ce vine odată cu o relație cu Perry. „Poate fi mult, poate fi copleșitor”, a adăugat aceasta.

Deși apropierea dintre Katy Perry și Justin Trudeau a surprins pe mulți, cei doi ar fi avut o „conexiune instantanee” încă de la prima întâlnire.

„Sunt interesați unul de altul, dar va dura ceva timp până să vedem încotro se îndreaptă lucrurile. Ea călătorește prin toată lumea, iar el își regăsește drumul acum că nu mai este prim-ministru al Canadei. Au multe în comun”, declara anterior o sursă.

Justin Trudeau s-a despărțit de soția sa, Sophie Gregoire, în 2023, după 18 ani de căsnicie. Cei doi au împreună trei copii: pe Xavier (17 ani), Ella-Grace (16 ani) și Hadrien (11 ani).

La rândul ei, Katy Perry și Orlando Bloom și-au confirmat despărțirea la începutul lunii iulie, după aproape 10 ani de relație. Ei au împreună o fiică de 4 ani, Daisy.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre