Ianis face performanță la nivel internațional, iar Kira i-a dat o veste extraordinară. Cu ce se ocupă acum Kira Hagi.
Kira Hagi și-a făcut tatăl fericit. Ce surpriză i-a făcut
Zi de zi, Kira Hagi reușește să surprindă pe toată lumea cu lucruri extraordinare. Recent, tânăra a spus că va avea curând o expoziție inedită, alături de alte două artiste extrem de talentate, Sabina Legănaru și Anca Lefter. Vernisajul va avea loc la Galeria L’entree Des Artistes din Vallauris, în Provence-Coasta de Azur, la doar câteva sute de metri de Muzeul Național Picasso.
“Am mai bifat un vis împlinit”
Kira a dezvăluit acest lucru pe contul său de socializare, iar fanii acesteia au fost extrem de entuziasmați. Fiica lui Hagi le-a transmis acestora că îi așteaptă cu drag să-i vadă operele. „Am mai bifat un vis împlinit! Expun în Vallauris, Franța! Dacă mi-ar fi zis cineva, nu de mult, că voi expune în regiunea Provence – Coasta de Azur și lângă muzeul național Picasso, aș fi spus că e imposibil.
Dar viața e atât de neașteptată și iată cum lucrările mele sunt expuse într-o expoziție comună, „Reflections”, alături de două artiste super talentate, Sabina Legănaru și Anca Lefter. Pentru românii din zonă, voiam doar să vă spun că expoziția este găzduită de Galeria Entree Des Artistes, din 2 septembrie până pe 30 septembrie. Pentru cine are drum, ne vedem acolo! A bientot”, a afirmat Kira Hagi pe contul său de socializare.
Cine e Kira Hagi
La doar 25 de ani, fiica lui Gică Hagi are deja o carieră impresionantă. Tânăra a terminat International British School of Bucharest. Și a studiat artele la Academia de Film din New York și CIE Advanced level Art&Design. Ea se mândrește și cu apariția în filme precum „Între chin și amin”, „Neidentificat”, „Plain Jane and the Dating Game) și „Fragile”. Una dintre cele mai importante colaborări a fost cea cu Netflix, într-un serial în care joacă și Michelle Obama.
Sursă foto: evz, libertatea
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook