Simona Ionescu / Redactor Șef

La 10 ani, o fetiță cântă Vivaldi impecabil la vioară. Spectacol de senzație pe aeroportul din Roma. Video

La 10 ani, o fetiță cântă Vivaldi impecabil la vioară. Spectacol de senzație pe aeroportul din Roma. Video
Un moment memorabil a avut loc pe aeroportul din Roma în urmă cu aproximativ o săptămână. O fetiță de doar 10 ani a impresionat călătorii interpretând impecabil la vioară o piesă celebră a lui Vivaldi.

Yeonah Kim, o fetiță de doar 10 ani, a reușit să impresioneze călătorii de pe aeroportul din Roma, după ce a cântat impecabil la vioară „Vara” lui Vivaldi, o piesă considerată grea de reprodus pentru mulți. 

Fetița  s-a născut în Seoul, Coreea de Sud, în 2014, a început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani. De la vârsta de 5 ani, a studiat la Conservatorul Central din Seul sub îndrumarea celebrei violoniste coreene Sunny Lee. 

A avut prima reprezentație solo la 6 ani 

Yeonah a susținut prima ei reprezentație solo cu orchestră de cameră la vârsta de 6 ani și a câștigat premii importante la numeroase competiții naționale. A cântat ca solistă cu orchestre și ansambluri de cameră de mai multe ori la vârsta de 7 ani. 

Yeonah Kim a avut prima reprezentație pe scenă la vârsta de 6 ani

La vârsta de 8 ani, Yeonah a fost cea mai tânără participantă la a 5-a ediție a Concursului Internațional Mozart pentru Tinerii Muzicieni de la Zhuhai și a fost selectată drept cea mai tânără participantă vreodată la audițiile pentru Kumho Prodigy în noiembrie 2022. De asemenea, a susținut primul său recital solo ca artist prodigy (trad. minune) la Sun Art Hall în martie 2023.

A făcut show pe aeroportul din Roma 

Fetița a devenit virală după ce un clip cu ea cântând la vioară a fost urcat pe internet. În clip, se poate observa cum pianistul Julien Cohen cânta la pian în aeroport, iar la un moment dat se apropie de el o femeie care îl anunță că vrea cineva să cânte cu el. Videoclipul postat a strâns aproape 4 milioane de aprecieri. 

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Julien Cohen (@julien_emmanuel_cohen)

În cadru apare Yeonah, cu zâmbetul timid pe buze, entuziasmată să scoată vioara și să cânte. Pianistul o întreabă dacă este sigură că poate cânta Vivaldi – Vara, iar fetița răspunde încrezătoare că da. În momentul următor, Yeonah scoate vioara, iar ceea ce urmează este incredibil. 

Oamenii de pe aeroport s-au strâns să vadă reprezentația 

Atât pianistul, cât și oamenii prezenți pe aeroport, au fost impresionați de talentul fetiței, astfel că toată lumea s-a strâns să asculte micul concert. Și internauții au avut numai cuvinte de laudă la adresa tinerei, care cu siguranță are un viitor strălucit în față. 

„Zâmbetul ei face totul. Iubește cu adevărat ce face”, „Să nu subestimați niciodată un copil asiatic”, „Cel mai mult mi-a plăcut că se vede zâmbetul pe fața ei, este plină de bucurie și se vede că îi place cu adevărat, nu ca unii asiatici care sunt forțați să învețe acele instrumente, un copil uimitor”, au fost câteva dintre reacțiile celor ce au văzut videoclipul. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre