Simona Ionescu / Redactor Șef

La 71 de ani, mama Monicăi Bârlădeanu le dă lecții adolescentelor. Foto

La 71 de ani, mama Monicăi Bârlădeanu le dă lecții adolescentelor. Foto
Monica Bârlădeanu e topită după mama sa și recent a aniversat-o. La 71 de ani, cea care i-a dat viață vedetei arată bestial.

Monica Bârlădeanu și mama sa seamănă ca două picături de apă. La 71 de ani împliniți recent arată extraordinar, iar vedeta le-a arătat fanilor cum a sărbătorit-o pe cea mai importantă persoană  din viața sa.

Mama Monicăi Bârlădeanu a avut tortul pe care-l adoră, de caramel vegan. Vedeta a fost fericită că anul acesta n-a mai făcut „eforturi supranaturale” să ajungă la Iași, pentru că a venit mama la București. Așa că s-a petrecut cu „hlizeli și dragoste”. De asemenea, Monica Bârlădeanu a serbat-o și pe Aprilia, managera sa, care a „fugit” în Italia, să se bucure de cele mai frumoase zile, pe care le merită pe deplin.

„Generozitatea ei și viteza cu care se mișcă prin orice spațiu, o califică la cel mult 37 ani”

Monica Bârlădeanu și-a sărbătorit mama. A împlinit 71 de ani. Sursă foto: instagram

„Azi și ieri sunt zile cu lauri: două dintre cele mai importante femei din viața mea își serbează ziua una după alta. Așa că am zis să fac o postare 2 în 1. Pe mama am sărbătorit-o ieri cu tort de caramel vegan cum îi place ei, cu hlizeli și dragoste.

De-obicei fac eforturi supranaturale să ajung până la Iași, să fiu acolo de ziua ei. De data asta n-a fost nevoie, că e ea deja aici. 71 years young aș zice, în cazul ei, pentru că tonicitatea spiritului, generozitatea ei și viteza cu care se mișcă prin orice spațiu, o califică la cel mult 37 ani. O vedeți din poze că știe să trăiască momentele de bucurie.

„Un om pe care daca il ai in echipa ta, esti tare norocos”

Aprilia, managerul Monicăi Bârlădeanu

Ziua Apriliei e azi. A fugit din țară de dimineață, să se bucure de soare și probabil ceva paste bune, de ziua ei, în Italia. Am bombardat-o de aseară într-una cu mesaje afectuoase și apreciative pentru tot ce reprezintă ea pentru mine. Adică familie, nu doar manager. E un om de la care am învățat tare multe (și ea are lista), un om pe care dacă îl ai în echipa ta, ești tare norocos. La mulți ani, iubitele mele!”, a fost mesajul Monicăi Bârlădeanu

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre