Lavanda, simbol antic al purității. Cum să parfumați camerele, șifonierele sau mașina cu această plantă

Potrivit studiilor științifice, lavanda are rolul de a reduce anxietatea și a îmbunătăți calitatea somnului. Compușii conținuți de plantă inhibă dezvoltarea bacteriilor și a ciupercilor, iar uleiul de lavandă scade cortizolul, hormonul stresului. În plus, lavanda vă ajută să aveți în casă sau mașină un miros îmbietor.
Folosind lavandă uscată, puteți face un decor frumos pentru casă. Cumpărați câteva buchete de lavandă proaspătă, legați buchetele și agățați-le într-un loc uscat și întunecat, unde le veți lăsa timp de o lună.
Puneți buchetele în vaze și așezați în dormitor, bucătărie, living, dar aveți grijă să evitați zonele umede, pentru a nu se instala mucegaiul. E important să schimbați buchetele odată la șase luni, pentru că parfumul se estompează. De asemenea, puteți pune lavandă pe tăvile în care serviți cafeaua. Veți constata cât de plăcut surprinși vor fi invitații.
Pentru a personaliza spațiul, specialiștii vă recomandă să integrați lavanda în elemente decorative. Pentru un efect rustic, puteți pune fire de lavandă de jur împrejurul lumânărilor sau așezați buchete mici pe tăblia patului sau în jurul oglinzilor din dormitor.
Folosind puțină sârmă, puteți crea coronițe de lavandă care să fie așezate la uși sau ferestre. Atenție! Nu puneți lavanda lângă o sursă de foc, întrucât este inflamabilă. Dacă suferiți de astm, limitați cantitatea pentru a preveni iritațiile respiratorii.
Săculeții cu lavandă uscată sunt totodată o metodă eficientă pentru parfumarea dulapurilor, camerelor sau mașinilor. Uscați lavanda, apoi mărunțiți florile cu mâna. Puneți lavandă în săculeți de bumbac, apoi agățați în dulap, surse lumină sau în mașină ca odorizant.
Parfumul va dura în jur de șase luni. Pentru un efect maxim, reîmprospătați săculeții cu 1-2 picături de ulei esențial de lavandă odată la trei luni. Atenție! Evitați contactul direct cu haine delicate, deoarece uleiurile pot păta.
Uleiul esențial de lavandă folosit în difuzoare purifică aerul și induce relaxarea. Adăugați 5–10 picături de ulei esențial într-un difuzor cu 100 ml apă și folosiți timp de 30–60 minute. Pentru a reduce stresul, diluați uleiul cu ulei de cocos în proporție de 1:10 ulei de cocos și aplicați pe tâmple.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook