Chiar dacă lavanda este folosită ca plantă medicinală din vremuri îndepărtate, proprietăţile terapeutice ale uleiului eteric, extras din această plantă, au fost descoperite la începutul secolului XX.
Levănţica are efecte curative remarcabile
Lavanda este cunoscută ca”spaima moliilor” și este folosită intens în industria cosmetică.
Însă, levănţica este apreciată şi ca plantă medicinală, iar în aplicaţiile terapeutice se folosesc mai ales florile. Planta are proprietăţi sedative, antispastice, antiseptice, hipotensoare, carminative, diuretice, sudorifice, antiinflamatoare şi cicatrizante, de ajutor într-o varietate de boli, spun specialiștii.
Pe plan mondial, mii de tone de lavandă se folosesc pentru extragerea uleiului eteric prin distilare sau se usucă în camere bine aerisite. În compoziţia plantei au fost identificate peste 40 de componente care nu pot fi obţinute pe cale de sinteză în laborator. Printre substanţele active ale lavandei se regăsesc substanţele amare, acidul acetic, taninul şi cineolul, substanţele minerale, care atribuie lavandei virtuţi vindecătoare pentru mai bine de 70 de boli.
Levănţica tratează afecţiunile sistemului nervos
Terapiile cu preparate din lavandă au proprietăţi calmante şi sunt indicate în stări de neurastenie şi de isterie, în afecţiuni cauzate de situaţii tensionate, dar şi de stresul psihic, de melancolie sau de anxietate. În astfel de cazuri, lavanda se foloseşte sub formă de pulbere uscată, prin măcinarea plantei cu râşniţa de cafea. Praful obţinut se păstrează într-un borcan închis ermetic. Se administrează câte o linguriţă de trei-patru ori pe zi, cu 15 minute înainte de fiecare masă, după care se bea puţin ceai, iar cura durează 21 de zile.
Levănţica alungă insomnia și agitația nervoasă
După numeroase cercetări, specialiștii au ajuns la concluzia că infuzia de lavandă alungă insomnia, agitația nervoasă și induce un somn odihnitor. Infuziile se prepară din două linguriţe de flori uscate de levandă, care se infuzează timp de zece minute în 250 ml de apă clocotită. Zilnic, se beau câte două-trei ceaiuri îndulcite cu puţină miere.
Tinctura de lavandă tratează cu succes insomnia cronică. Acest remediu se poate prepara şi în casă din 100 g flori uscate care se macerează în 500 ml de alcool de secară, vreme de 14 zile. După ce se strecoară, tinctura se toarnă în sticluţe care se închid ermetic, apoi se depozitează într-un loc întunecos. Se administrează câte patru linguriţe pe zi (fiecare linguriţă se diluează în 100 ml de apă fiartă şi răcită) sau se foloseşte sub formă de comprese aplicate pe tâmple în cazul persoanelor deprimate sau stresate.
Levănţica reglează funcţiile ficatului
De-a lungul timpului, pentru funcționarea normală a ficatului și a verzicii biliare, terapia cu infuzie de levănţică (ceai) şi-a dovedit o eficienţă remarcabilă. În astfel de afecțiuni, se administrează câte două căni de infuzie pe zi, iar licoarea contribuie la eliminarea bilei. În acelaşi timp, se folosesc şi compresele. În acest caz, se prepară un amestec din două părţi de ulei de lavandă şi o parte de alcool cu care se stropeşte o pânză care se aplică pe ficat. Tratamentul se repetă un interval de 20 de zile pe lună. Totodată, aceste comprese sunt eficiente şi pentru calmarea colicilor abdominale şi a balonărilor.
Levănţica, calmant pentru afecţiunile cardiace
În afecţiunile cardiace, datorită proprietăţilor sedative, specialiștii recomandă uleiul de lavandă, (câte trei picături turnate pe un cub de zahăr, seara, înainte de culcare). De asemenea, uleiul de lavandă se foloseşte pentru masajul toracelui şi braţului stâng, pe toată lungimea acestuia. În acest caz, manevrele trebuie efectuate de persoane competente, care să acţioneze cu blândeţe. Tratamentul normalizează funcţiile inimii şi nivelul hipertensiunii arteriale şi trebuie urmat 12 zile pe lună.
Levănţica, remediu excelent pentru migrene
Cercetările au dovedit că uleiul esenţial de levănţică este unul dintre cele mai eficiente remedii la îndemână pentru combaterea migrenelor. Specialiştii recomandă ca la apariţia primelor simptome, persoanele care sunt chinuite de migrene să amestece două picături de ulei esenţial de levănţică cu o linguriţă de miere. În cazul în care migrenele sunt frecvente şi însoţesc starea de depresie este indicată o linguriţă de pulbere de levănţică pe care bolnvul trebuie s-o ţină sub limbă cinci minute, apoi s-o înghită cu ceai călduţ. Terapia se repetă de trei ori pe zi.
Levănţica tratează durerile de stomac
Polifenolii conținuți de lavandă au puterea să distrugă bacteriile din stomac, responsabile de digestia lentă și de apariția arsurilor stomacale. Cine are astfel de probleme trebuie să bea ceai de lavandă sau să folosească planta în amestec cu diverse alimente, deoarece le conferă acestora un gust deosebit și, în același timp, tratează și problemele digestive.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook