Lovitură fatală pentru frații Tate. O româncă i-a exploatat cum a vrut
În timp ce frații Tate, Andrew și Tristan, sunt arestați în Miami și încearcă să își rezolve noile probleme juridice, din cercul lor apropiat apar declarații care le șifonează și mai tare imaginea. De această dată, nu este vorba despre un nou dosar și nici despre acuzațiile care îi urmăresc de ani de zile, ci despre o fostă colaboratoare, româncă, despre care un apropiat al fraților spune că ar fi profitat din plin de notorietatea lor.
Potrivit declarațiilor, aceasta i-a exploatat cum a vrut. Iar ironia situației este greu de ignorat. Cei doi frați și-au construit întreaga imagine în jurul ideii că nimeni nu îi poate controla, că nu se lasă influențați și că au mereu un avantaj asupra celor din jur. În plus, discursul lor anti-feminist și lecțiile despre cum un bărbat trebuie să dețină controlul au devenit parte din brandul Tate. Tocmai de aceea, acuzațiile lansate acum de un apropiat al lor ridică inevitabil sprâncene.
Sebastian Vieru, omul despre care se spune că i-a adus pe Andrew și Tristan Tate în România, a vorbit despre Mateea Petrescu, fosta purtătoare de cuvânt a fraților. Potrivit acestuia, rolul ei în echipa celor doi era unul simplu: să comunice cu presa în perioada în care aceștia aveau probleme cu legea în România.

Numai că, în opinia lui Vieru, colaborarea nu s-ar fi oprit acolo. Acesta susține că, odată încheiată relația profesională, Mateea Petrescu ar fi început să își construiască propria imagine publică folosindu-se tocmai de notorietatea fraților Tate și de interesul uriaș pe care îl stârnesc aceștia.
„Eu cred că, în momentul de față, nu face altceva decât să încerce să-și facă o imagine (…). A mâncat în casa băieților, a mâncat din banii băieților, iar în momentul în care plățile către ea s-au oprit, dintr-o dată și-a descoperit că nu se mai aliniază cu principiile acestor doi”, a declarat Sebastian Vieru pentru Spynews.ro.
Sebastian Vieru merge chiar mai departe și susține că Mateea Petrescu nu ar fi fost omul din spatele strategiei de comunicare a fraților Tate, ci doar persoana care transmitea mesajele stabilite de echipa de avocați. Cu alte cuvinte, în opinia sa, meritul pentru imaginea publică a celor doi nu i-ar aparține fostei purtătoare de cuvânt.
Mai mult, apropiatul fraților consideră că aceasta ar încălca inclusiv regulile nescrise ale profesiei, vorbind acum despre colaborarea pe care a avut-o cu Andrew și Tristan Tate.
„În momentul în care lucrezi pentru cineva, există un minim bun-simț de confidențialitate și lucrurile care se întâmplă trebuie să rămână acolo”, a mai spus Sebastian Vieru.
Situația este cu atât mai interesantă cu cât frații Tate au făcut din imaginea de „bărbați alfa” o adevărată afacere. Au vândut cursuri, au strâns milioane de urmăritori și au repetat în nenumărate rânduri că un bărbat nu trebuie să fie influențat de nimeni și că femeile nu ar trebui să dețină controlul într-o relație.

Acum însă, chiar din cercul lor apropiat vine o versiune care spune exact contrariul: că o femeie româncă angajată să gestioneze relația cu presa ar fi ajuns, în cele din urmă, să fie cea care beneficiază cel mai mult de pe urma notorietății lor. Dacă acuzațiile lansate de Sebastian Vieru sunt sau nu întemeiate, rămâne o chestiune asupra căreia doar cei implicați pot aduce lămuriri. Cert este că imaginea pe care apropiații lor o descriu este foarte diferită de cea promovată ani la rând în mediul online.
Între timp, Mateea Petrescu pare hotărâtă să profite de pe urma colaborării cu frații Tate. Pe contul său de Instagram, urmărit de mai puțin de 500 de persoane, fosta purtătoare de cuvânt a publicat recent un teaser filmat într-un studio, însoțit de mesajul: „The truth about the Tate brothers. Coming soon. Stay tuned” (n.r. trad – Adevărul despre frații Tate. În curând. Fiți pe fază). Deocamdată, nu este clar dacă este vorba despre un documentar, un interviu amplu sau un alt proiect video, însă anunțul vine exact în perioada în care Andrew și Tristan Tate se află din nou în centrul atenției.

Până una alta, Andrew și Tristan Tate au probleme mult mai serioase de gestionat. Cei doi au fost arestați în Miami, iar avocații lor încearcă să clarifice situația juridică în care se află, inclusiv în ceea ce privește solicitările venite din Marea Britanie. Sebastian Vieru susține că momentul reținerii ridică numeroase semne de întrebare și afirmă că, dacă autoritățile ar fi dorit să pună imediat în aplicare procedurile, frații Tate ar fi fost opriți încă de la sosirea lor în Statele Unite, nu după mai multe zile.
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook