Simona Ionescu / Redactor Șef

Lucian Mîndruță a anunțat că e la Spital, la Urgențe: „O să lipsesc un pic. Să mă iertați”

Lucian Mîndruță a anunțat că e la Spital, la Urgențe: „O să lipsesc un pic. Să mă iertați”
Momente grele pentru Lucian Mîndruță în Postul Crăciunului. Prezentatorul de la Digi FM și-a anunțat fanii că trece printr-o situație complicată și este la spital.

Lucian Mîndruță a lăsat totul deoparte și fugit la spital, după ce mama sa, în vârstă de 81 de ani, a ajuns transportată cu salvarea la Unitatea de Primiri Urgențe. Femeia a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, iar prezentatorul a plecat să fie alături de cea mai importantă persoană din viață.

Cu puțin timp în urmă, chiar de pe holul spitalului, Lucian Mîndruță a postat și un mesaj pe contul de socializare, în care le-a explicat tuturor prin ce trece. Prezentatorul a menționat că așteaptă rezultatul analizelor pentru a afla ce diagnostic va primi mama sa.

„Și acum stau pe holul spitalului și aștept CT-ul…”

„Sunt momente în care nu îți mai pasă nici de job, nici de soarta țării măcar. Momentele acelea în care sună un telefon și afli că mama trebuie să ajungă urgent la spital. Am ajuns la Pitești, mai repede decât am reușit vreodată. Și ea, cu Salvarea, la Județean…

Și acum stau pe holul spitalului și aștept CT-ul… și scriu aici ca să îmi fugă gândurile în altă parte, dar nici măcar asta nu reușesc. O să lipsesc un pic, dragilor. Să mă iertați”, a scris Lucian Mîndruță pe contul său de socializare.

Prezentatorul și-a serbat mama în casa de la țară

Lucian Mîndruță a anunțat că e la spital: “O să lipsesc un pic. Să mă iertați”
Lucian Mîndruță are probleme cu mama sa. Femeia a fost internată în spital

Când mama sa a împlinit  77 de ani, Lucian Mîndruță alături de verișoara lui, Monica Bârleanu, au venit la casa de la țară, veche de peste 200 de ani unde locuiește femeia și au sărbătorit-o. A fost un moment care l-a făcut pe prezentator să se reîntoarcă în timp și să-și amintească de copilărie.

„Suntem printre puținii rămași dintr-o familie care acum 30 de ani avea aproape 30 de persoane”

„77 de ani face mama. Şi am venit s-o sărbătorim, eu şi verişoara mea Monica Bârleanu. Suntem printre puţinii rămasi dintr-o familie care acum 30 de ani avea aproape 30 de persoane. Pe rând s-au dus. Şi acum e doar ea în casa de la ţară.

Şi după, urmez eu. Ştim cu toţii rostul lucrurilor: ai grijă de ai tăi şi ale tale de când te naşti şi până mori…Asta e pentru noi datoria. Fără vorbe mari, fără tricolor şi fără sloganuri. Avem grijă de locul familiei noastre de mai bine de 200 de ani”, a spus atunci prezentatorul.

Părinții lui Lucian Mîndruță s-au despărțit când era copil

Lucian Mîndruță a anunțat că e la spital: “O să lipsesc un pic. Să mă iertați”
Mama lui Lucian Mîndruță (foto stânga) alături de verișoara prezentatorului (dreapta)

Cu ceva timp în urmă, vedeta și-a amintit și de un moment care i-a rămas întipărit în suflet: i-a cerut tatălui o mașinuță de fier pe care nu a primit-o niciodată. „Eram foarte sărac în copilărie. Mama îmi punea mie carnea în farfurie şi spunea că ea nu are chef să mănânce.

Am plecat cu mama de acasă atunci când aveam patru ani. Ai mei s-au despărţit. Nu am să uit niciodată că i-am cerut tatălui meu o maşinuţă de fier şi nu mi-a adus-o. Când a venit acasă mi-a adus o maşinuţă de plastic.

„Chiar dacă părinții mei s-au despărțit, nu am urât pe nimeni”

Timpul a trecut şi atunci când familia lui l-a părăsit, eu am avut grijă de el. Îmi pare rău că în ultimii 15 ani de viaţă ai lui nu prea am fost apropiaţi.

Chiar dacă părinţii mei s-au despărţit, nu am urât pe nimeni. O apăsare continuă şi completă care nu s-a încheiat niciodată a fost în vremea comunismului din cauza despărţirii. Erai discriminat pentru că veneai dintr-o familie cu părinţi divorţaţi”, a spus Lucian Mîndruță la un moment dat. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre