Simona Ionescu / Redactor Șef

Mama lui Gabi Bădălău, dezvăluiri după ce fosta noră Claudia Pătrășcanu și-a cerut scuze la proces

Mama lui Gabi Bădălău, dezvăluiri după ce fosta noră Claudia Pătrășcanu și-a cerut scuze la proces
Ani la rând, Claudia Pătrășcanu a fost într-un mare război cu familia Bădălău. După divorțul greu de Gabi Bădălău, au urmat alte procese și declarații publice, inclusiv la adresa soacrei, greu de digerat. Acum, cântăreața are un mesaj pentru fosta soacră, iar aceasta e tranșantă după ce nora și-a cerut scuze. E vorba de copii.

Recent, s-a consumat un nou episod din telenovela dintre Claudia Pătrășcanu și familia fostului ei soț, Gabi Bădălău. Așa cum știți, ea și fosta soacră au ajuns în instanță, anul trecut, în primăvară. Claudia Pătrășcanu a avut un mesaj pentru mama lui Gabi Bădălău. Potrivit avocatului Adrian Cuculis, care o reprezintă pe artistă, inclusiv el a fost luat prin surprindere, iar mama lui Gabi Bădălău a fost tranșantă după ce fosta noră și-a cerut scuze la proces. Femeia a spus și ce trebuie să se întâmple cu copiii.

Sărbători de iarnă în Dubai

Sărbătorile de iarnă, Claudia Pătrășcanu le-a petrecut în Dubai. Vacanța ei a durat două săptămâni și a fost acolo cu copiii. Pentru a fi aproape de fiii săi, Gabi Bădălău a stat și el în Dubai, în aceeași perioadă. Ambii părinți, separat, au făcut publice imagini cu copiii lor care s-au distrat copios departe de frigul din România. 

Soacra Claudiei Pătrășcanu, tranșantă după ce artista și-a cerut scuze la proces. A spus ce trebuie să se întâmple cu copiii
Claudia Pătrășcanu a petrecut sărbătorile de iarnă, cu copiii, în Dubai. Gabi Bădălău a fost și el (Sursa foto: instagram)

În urma divorțului de Gabi Bădălău, artista a primit custodia copiilor, iar domiciliul acestora este stabilit la ea acasă. Tatăl are, conform deciziei instanței, dreptul să petreacă alături de fiii săi un anumit număr de zile lunar. Dacă nu îi duce în excursii în țară sau în străinătate, îi ia acasă, unde aceștia se întâlnesc cu bunicii, mătușa și unchiul.

Claudia Pătrășcanu nu mai vrea să se judece cu fosta soacră

În urmă cu câteva zile, Claudia Pătrășcanu și fosta ei soacră, Rodica Bădălău, s-au văzut la proces, iar pe 31 ianuarie magistrații trebuie să dea o soluție în cazul lor. Mama lui Gabi Bădălău a susținut că fosta noră ar fi folosit dispozitive pentru a o înregistra cât timp copiii erau în casa familiei Bădălău. Ulterior, a acuzat-o că le administrează copiilor medicamente „după ureche”. La procesul intentat în luna aprilie a anului trecut, Rodica Bădălău a cerut inițial daune de 10.000 de euro, la care apoi a renunțat.

În timpul ultimei înfățișări, Claudia Pătrășcanu și-a cerut scuze de la mama fostului soț. Gestul ei a generat noi discuții.

Soacra: „Am iubit-o extrem de mult pe Claudia”

La ieșirea din sala de judecată, Rodica Bădălău a făcut declarații despre fosta ei noră. Cu această ocazie, a explicat de ce a dat-o în judecată, dar și că a renunțat la pretențiile financiare de la proces.

„Îmi pare rău pentru inconsecvența Claudiei. Mi-aș fi dorit să fi spus lucrul acesta și acum 6 ani, când a început mizeria asta. Nu am vrut să fiu aici, nu-mi stă în caracter. Am iubit-o extrem de mult pe Claudia. Am acuzat-o că a pus pe rețelele de socializare discuția pe care am avut-o în casă la mine. Am cerut despăgubiri financiare… De 41 de ani sunt învățătoare, noi muncim temeinic și serios. Știu cum se câștigă un ban. Dacă ei i s-a părut că mi s-au cuvenit lucruri, îmi pare rău. Voiam să o fac să simtă cum se muncește pentru niște bani pe care-i dă cuiva care nu-i merită”, a spus ea pentru Antena Stars.

Bunica Bădălău spune ce trebuie să se întâmple cu nepoții

Rodica Bădălău a dovedit încă o dată că este o femeie fermă. Întrebată de jurnaliști dacă nepoților nu le-ar fi mai bine alături de tată și bunici, a oferit un răspuns surprinzător. Este lucru știut că Gabi Bădălău s-a luptat în instanță cu anii pentru a obține custodia copiilor.

Soacra Claudiei Pătrășcanu, tranșantă după ce artista și-a cerut scuze la proces. A spus ce trebuie să se întâmple cu copiii
Gabi Bădălău a petrecut sărbătorile de iarnă, cu copiii, în Dubai. Fosta soție era și ea acolo (Sursa foto: instagram)

„Nu, Doamne ferește! Niciodată nu am susținut acest lucru! Ne-am fi dorit să fim cu copiii noi, dar este normal ca copiii să crească la mamă. Cum ar fi fost să ne apucăm ca nebunii să ce? Să luam noi copiii? Copiii trebuie să crească cu mama!”, a exclamat Rodica Bădălău.

Avocatul Cuculis s-a supărat pe clienta sa

După aproape șase ani de procese, Claudia Pătrășcanu vrea să se împace cu fosta ei soacră, Rodica Bădălău, și, ca atare, în timpul procesului, fără să își anunțe măcar avocatul, și-a cerut iertare de la fosta ei soacră.

Avocatul Adrian Cuculis a dezvăluit că clienta sa i-a cerut scuze fostei sale soacre și că vrea să încheie, definitiv, problemele dintre ele. 

„Rodica Bădălău trebuia să aibă mai multă înțelepciune. Cel mai bine este să așteptăm să vedem ce pronunță instanța. I-am zis Claudiei că nu are de ce să își ceară scuze. Asta era o chestiune poetică. Pentru ce să își ceară scuze? 

Că își trimite copiii în vizită și le este administrat un medicament, fără să se țină seama de ce spune mama? Nicidecum! Am fost foarte supărat în sala de judecată când am auzit această propunere”, a povestit Cuculis pentru Wowbiz.

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău s-au înțeles mai bine în ultimele luni

Poate că unul din motivele pentru care Claudia Pătrășcanu e dispusă să îngroape „securea războiului” e și faptul că în ultimul an, ea și fostul soț s-au înțeles amiabil. Chiar au dus de mai multe ori copiii în vacanțe comune. La fel cum s-au aflat împreună în Dubai, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, au fost cu ei și la Paris sau în alte locuri din Europa.

Chiar dacă nu au făcut publice imagini împreună, s-a văzut clar din postările de pe rețelele sociale că amândoi s-au aflat în compania băieților lor în aceeași perioadă, în fix aceleași locuri din străinătate.

Soacra Claudiei Pătrășcanu, tranșantă după ce artista și-a cerut scuze la proces. A spus ce trebuie să se întâmple cu copiii
Lunile trecute, copiii lui Gabi Bădălău și ai Claudiei Pătrășcanu au avut parte de mai multe excursii prin Europa (Sursa foto: Instagram)

„Cu toții greșim în viață, important e să realizăm și să nu mai facem greșelile acelea, să nu le repetăm. Dar dacă le repeți și devine din ce în ce mai rău, fiecare răspunde pentru ce face în viața asta. Cu ce mână dai, cu aia primești”, a declarat Claudia Pătrășcanu când a fost invitata Denisei Rifai.

Recent, ea a oferit detalii și despre relațiile în care este cu părinții fostului ei soț.

„Cu foștii socrii vorbim ce e necesar, atâta timp cât ei sunt bunicii copiilor mei pe care îi divinizez, au un loc acolo. Mi-aș dori să fie sănătoși mai ales după atâta furtună. Viața este atât de scurtă, să fie sănătoși și înțelepți pentru a fi alături de nepoți. Sunt singurii bunici și le doresc să fie mai îngăduitori și mai buni. Asta mi-aș dori și pentru Gabi, și pentru mine. Viața este imprevizibilă”, spunea Claudia Pătrășcanu într-o altă declarație de presă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri