Simona Ionescu / Redactor Șef

Marea Recesiune II. Traian Băsescu îi dă lecții lui Bolojan, din experiența personală a crizei din 2010: „Să fie adus la cunoștința electoratului”

Marea Recesiune II. Traian Băsescu îi dă lecții lui Bolojan, din experiența personală a crizei din 2010: „Să fie adus la cunoștința electoratului”
Traian Băsescu a vorbit recent despre măsurile lui Ilie Bolojan care au ca scop reducerea deficitului. Fostul președinte consideră că premierul greșește în tratarea problemei deficitului și spune și cum ar trebui procedat.

Într-o intervenție recentă, Traian Băsescu a vorbit despre situația economică a României în acest moment, dar și despre greșelile pe care le face Ilie Bolojan. De asemenea, l-a îndemnat pe premier la mai multă transparență și l-a somat să dea explicații. 

Băsescu acuză că nu există o strategie clară în ceea ce privește strategia României de a reduce deficitul bugetar. Conform fostului președinte, țara are bani din PNRR, precum și din actualul buget, însă românilor nu le-a fost comunicat cum vor fi folosiți aceștia. 

Traian Băsescu spune că România dispune de un total de 80 de miliarde de euro 

Conform fostului președinte, fondurile din actualul buget însumează aproximativ 60 de miliarde de Euro, la care se adaugă banii din PNRR, care au o destinație clară. În total, se ajunge la suma de 80 de miliarde de Euro. Ceea ce lipsește însă ca un plan concret să le fie comunicat românilor. 

Traian Băsescu îi dă lecții lui Bolojan. Îi spune cum să abordeze problema deficitului și unde greșește
Ilie Bolojan ar trebui să arate românilor un plan clar, e de părere Traian Băsescu
Foto: Arhivă

„Deci există un plan, unul convenit cu Uniunea Europeană. Totul este să fie adus la cunoștința electoratului, pentru ca oamenii să știe că România chiar are un plan”, a spus fostul președinte al României în cadrul unei intervenții telefonice la Realitatea PLUS.

Ilie Bolojan, somat să fie transparent cu măsurile de austeritate 

De asemenea, fostul președinte spune că Ilie Bolojan ar trebui să spună clar ce calcule justificative are în spatele măsurilor de austeritate pe care intenționează să le adopte. În caz contrar, spune Băsescu, blocajele vor veni inclusiv din cadrul coaliției. Miza este, spune acesta, ca românii să înțeleagă de ce sunt necesare aceste reforme. 

„Eu sper că Bolojan are o asemenea socoteală. Și, în locul lui, aș face-o publică. Pentru că altfel va avea tot timpul această frână trasă chiar de cei din coaliție. Bolojan trebuie să-i convingă în primul rând pe cei care îl susțin politic că măsurile pe care le ia sunt necesare”. 

În 2014, România îndeplinea criteriile pentru zona Euro, spune Băsescu 

Un alt punct atins de fostul președinte este cel referitor la criza din 2008-2010, când România a trecut printr-o situație de criză asemănătoare. La acel moment, Traian Băsescu a adoptat măsuri dure de austeritate, care au avut succes. 

Traian Băsescu îi dă lecții lui Bolojan. Îi spune cum să abordeze problema deficitului și unde greșește
Băsescu spune că în 2014, România îndeplinea criteriile pentru zona Euro Foto: Arhivă

În 2009, deficitul era de 8,9%, iar în 2014, în urma măsurilor luate, acesta scăzute la 2,1%, a subliniat Traian Băsescu. Acesta a mai spus și că, la acel moment în 2014, România îndeplinea criteriile pentru zona Euro. 

„Diferența este că atunci criza bugetară era pe fondul unei crize globale de finanțare, cu bănci prăbușite. Astăzi nu este același context. În 2010 nu am crescut taxe pentru companii, nu am redus investiții și sectorul privat nu a fost atins. Cred că domnul Bolojan va avea până la urmă timpul necesar să dea o explicație publică asupra a ceea ce vrea să facă și unde vrea să ajungă. Dar trebuie să iasă și să o spună foarte clar”, a conchis Traian Băsescu, pentru sursa citată. 

 

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *