Simona Ionescu / Redactor Șef

Mariah Carey a dat vestea așteptată de toată lumea. S-a folosit de familia Addams într-un mod inedit – Video

Mariah Carey a dat vestea așteptată de toată lumea. S-a folosit de familia Addams într-un mod inedit – Video
În fiecare an odată cu venirea Crăciunului, apar glumele cu Mariah Carey la nivel internațional, așa cum în România subiectul de amuzament în această perioadă a anului este Ștefan Hrușcă. Anul aceasta, Mariah Carey a dat vestea mult așteptată într-un mod inedit, folosindu-se de familia Addams.

De câteva săptămâni, internetul a fost împânzit de video-uri cu glume despre Mariah Carey care iese de la dezghețat și se pregătește să cânte hit-ul ei „All I want for Christmas is you”. Cântăreața însăși a intrat în joc și, ca în fiecare an, a lansat un video special în care a dat startul sărbătorilor de iarnă. Practic, totul este acum oficial, confirmat chiar de către celebra artistă. 

Pe 1 noiembrie, la scurt timp după miezul nopții de vineri, cântăreața de 55 de ani, cunoscută drept Regina sărbătorilor de iarnă, a lansat videoclipul său anual „It’s Time” (n.r. A venit timpul – pentru Crăciun) imediat după Halloween, iar în acest an s-a inspirat din Morticia Addams din Familia Addams.

Familia Addams, tema de anul acesta

Îmbrăcată într-o rochie neagră sclipitoare, cu un colier de diamante, machiaj întunecat și o perucă neagră, Carey a dansat cu un bărbat costumat în Gomez Addams, înainte de a-l împinge, aruncând un cuțit spre el (cuțitul nimerind la limită tabloul din spatele lui) și zâmbind la cameră, în timp ce o rochie roșie de sărbătoare a apărut și numărătoarea până la Crăciun a început.

Hitul de sărbători al lui Carey, „All I Want for Christmas Is You”, de pe albumul ei din 1994, „Merry Christmas”, a început să se audă după ce ea a anunțat: „A venit timpul!” stând pe o sanie, îmbrăcată într-o rochie roșie cu margine de blană, înconjurată de cadouri.

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mariah Carey (@mariahcarey)

Co-starul masculin al artistei s-a transformat apoi într-un om de zăpadă animat și dansator, iar cuvintele „A venit timpul!” au apărut din nou pe ecran deasupra unui castel, în timp ce Carey a făcut cu ochiul și a trimis un sărut către cameră.

„A VENIT TIMPUL!!!! ⏱️🎉🎄”, a scris Carey în descrierea clipului promoțional.

Mariah a trimis oamenii la vot 

Cântăreața a făcut deja referire la numărătoarea inversă pentru sărbători în câteva videoclipuri anul acesta, apărând într-un clip alături de Kerry Washington la începutul acestei săptămâni, înainte de Ziua Alegerilor.

Pe măsură ce Carey se pregătea să înceapă „All I Want for Christmas Is You”, a fost întreruptă de actrița din „Scandal”, care i-a spus: „Nu e încă sezonul tău, Mariah. E sezonul de vot”. 

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Mariah Carey (@mariahcarey)

Carey a confirmat apoi că s-a înregistrat pentru a vota, iar Washington a spus: „E minunat, pentru că e sezonul meu înainte de a fi sezonul ei”.

„Este sezonul pentru a vota! 🗳️❤️ #ItsVotingSeason #ItsAlmostTime”, a scris Carey în descrierea postării.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre