Simona Ionescu / Redactor Șef

Marius Budăi face promisiuni mari la al treilea mandat. Crește pensiile, dar ce face cu vârsta de pensionare

Marius Budăi face promisiuni mari la al treilea mandat. Crește pensiile, dar ce face cu vârsta de pensionare
Guvernanții le dau speranță bunicilor că vor avea ce pune pe masă. Aflat la cel de-al treilea mandat, Marius Budăi spune că va rezolva problema pensiilor.

Mai mult, ministrul face anunțul mult așteptat și susține că până la sfârșitul lui iunie 2023 se va rezolva și problema pensiilor speciale.

Rotativa guvernamentală s-a produs în timp record, iar mai marii țării par că s-au pus pe treabă. Marius Budăi, ministrul Muncii promite că-și va duce la îndeplinire promisiunile făcute pensionarilor și va crește pensiile. Dar nu doar atât, ci nu va crește nici vârsta de pensionare.

„Am avut onoarea sa fiu azi la a treia depunere de jurământ. E mult de munca să fii demnitar în statul român, dar eu o văd ca pe o onoare să ai ocazia să îți pui la lucru experiența de 25 de ani în domeniul social.

„S-a schimbat și poziționarea președintelui față de PSD”

Simt greutatea acestei funcții pentru că sunt un copil simplu, crescut de mama și de bunici și știu cu ce speranțe și așteptări se uită la noi românii. S-a schimbat și poziționarea președintelui față de PSD, pentru că am demonstrat că avem tăria să trecem peste anumite momente în folosul țării.

Cresc pensiile!

În pandemie, tot noi, PSD, am înțeles ce se întâmplă și am investit guvernul Orban. Dar după aia nu putem să lăudăm pe cineva, când un bunic stătea la un colț al blocului și pândea să intre în bloc, ca sa nu ia amenda. Nu pot să nu critic asa ceva”, i-a spus Marius Budăi lui Victor Ciutacu.

Când vor crește pensiile

Ministrul Muncii nu a spus data exactă de la care vor crește pensiile, dar a promis că acest lucru va avea loc. „Sunt două linii de lucru. O dată recalcularea, după care să creăm un mecanism predictibil de majorare a pensiilor. Eu, din respect pentru părinții și bunicii nostri, nu pot să fac acum un anunț.

Asta ne dorim și avem în programul de guvernare, este prioritate clară. Iar atunci când vom avea toate datele pe masă, vom informa clar și transparent. Ne dorim ca până la 1 septembrie să avem legea salarizării și noua lege a pensiilor în Parlament. Eu vreau să discut cu sindicatele, nu să fac în secret, cum s-a făcut PNRR. Vom avea proiect de lege, exclus OUG.”, a explicat Marius Budăi.

Problema pensiilor speciale va fi rezolvată până pe 30 iunie

Pe de altă parte, Marius Budăi e convins că problema pensiilor speciale va fi rezolvată până pe 30 iunie și speră ca legea salarizării să fie gata până la 1 septembrie. „(…) Până la 30 iunie suntem la Parlament. Sunt câteva modalități care să conveargă către sistemul contributiv. Interzicerea asimilărilor. Înseamnă că un cetățean, dacă este avocat 22 de ani și intră 3 ani în magistratură, nu mai poate lua pensie specială. De aici e o aliniere.

Nu crește vârsta de pensionare

„Se va prevede ca nicio pensie sa nu depășească salariul avut în plată în activitate”

Următoarea este o creștere treptată a vârstei de pensionare. Apoi o creștere treptată de raportare la calculare. Așa se va ajunge să se raporteze la veniturile de pe întreaga perioadă. Trebuie să nu fim populiști, ca USR, care au avut ministrul Justiției și nu au făcut nimic. Se va prevede ca nicio pensie să nu depășească salariul avut în plată în activitate.

Bineînâțeles că se pune și problema supraimpozitării, iar mâine voi avea o întâlnire cu Uniunea Europeană pe aceasta tema. Până la 1 iulie trebuie închisă această problemă”, a anunţat Budăi.

„Nu vom accepta creșterea vârstei de pensionare”

Cât privește creșterea vârstei de pensionare, Budăi a fost extrem de clar. „Exclus să creștem vârsta de pensionare. (…) Nu crește vârsta de pensionare peste 65 de ani. Va crește vârsta etapizat pentru doamnele noastre până în 2030, iar până în 2035 trebuie egalizat la 65 și pentru femei și bărbați. Deci nu brusc și nu vom accepta creșterea vârstei de pensionare.”, a mai spus ministrul Muncii.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre