Simona Ionescu / Redactor Șef

Maru, dealerul lui Vlad Pascu, si-a bătut prietena în direct pe net, cu tatăl lui lângă el. Fratele lui „Castron”, cel mort de supradoză, a reacționat

Maru, dealerul lui Vlad Pascu, si-a bătut prietena în direct pe net, cu tatăl lui lângă el. Fratele lui „Castron”, cel mort de supradoză, a reacționat
La o zi după ce Rareș Ion a murit, în urma unei supradoze care s-a văzut în direct, pe live, Tudor Maru, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a comis-o din nou. Și-a bătut prietena în direct pe internet, cu tatăl lui lângă. Fratele lui Rareș a avut o reacție furibundă la toată situația.

Pe 15 aprilie, Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, a fost găsit mort în apartamentul său, după ce cu  o zi în urmă își injectase droguri într-un live și a ajuns la spital, cu salvarea. Alături de el la acel moment se aflau Tudor DumaMaru” și iubita acestuia, Diana, care a și sunat la 112 în momentul în care Rareș a căzut la pământ, inconștient. 

La câteva ore de la moartea prietenului său, Maru s-a trezit cu poliția la ușă, după ce și-a bătut prietena în direct. Mai mult decât atât, dealerul nu s-a ferit să îi înregistreze pe polițiști, atunci când aceștia s-au prezentat la adresă. 

Maru și-a bătut prietena în direct, la câteva ore după ce Rareș „Castron” a murit de supradoză 

Totul s-a petrecut în jurul orei 00:50, pe data de 16 aprilie. În urma postării pe internet a live-ului, polițiștii s-au deplasat la adresa din Sectorul 2 unde locuiește Maru, pentru un caz de violență domestică. Conform comunicatului emis de Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Diana, tânăra agresată, nu se mai afla la locație. 

La final, tânăra, care a fost contactată ulterior, cât și Maru, au declarat că au făcut totul pentru a atrage vizualizări. 

„Noi mereu facem chestii de genul, adică nu e prima dată când se întâmplă”, le-a spus Maru polițiștilor. 

Fata agresată spune că au făcut totul pentru vizualizări 

„Menționăm faptul că în momentul în care au ajuns polițiștii, tânăra care apărea în imagini nu a mai fost găsită la adresa respectivă. În acest context s-a luat inițial  legatura cu tânărul, în vârstă de 21 de ani, care a declarat faptul că videoclipul ar fi fost realizat în scopul viralizării pe rețelele sociale, fără ca tânăra care apare în imagini să fie agresată fizic în realitate.

De asemenea, polițiștii din cadrul subunității au luat legătura cu tânăra în cauză care a confirmat faptul că nu a fost agresată fizic și că videoclipul a fost realizat în scopul mediatizării pe rețelele sociale.

În cauză, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție continuă verificările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis DGPMB. 

Șocantă este și reacția tatălui lui Maru, care a avut o discuție scurtă cu el după incident. 

„Trebuie să te trezești la realitate”, se aude spunând tatăl dealerului, care era de față în momentul agresiunii, conform poliției care a ajuns la fața locului. 

„Deci vezi mă? Mă, boule!”, spune o voce de femeie care ar putea fi mama lui Maru. Cu toate că aceasta nu apare numită în comunicatul emis de Poliție, ar fi putut să fie și ea în casă la acel moment și să nu fi ieșit să discute cu polițiștii. Și-a admonestat însă fiul ulterior, așa cum reiese din filmarea postată chiar de către Maru. 

Fratele geamăn al lui Rareș reacționează 

O reacție la ceea ce s-a întâmplat a avut și Darian, fratele lui Rareș Ion. Acesta l-a confruntat pe Maru după moartea lui Rareș și i-a reproșat că nu a făcut nimic pentru a-l salva. Acum spune că Maru trebuie închis, iar gestul de a-și bate iubita pe live, la doar câteva ore după ce un om a murit de supradoză, este unul „ireal”. 

Maru, dealerul lui Vlad Pascu, si-a bătut prietena în direct pe net, cu tatăl lui lângă el. Fratele lui „Castron”, cel mort de supradoză, a reacționat
Darian, fratele lui Rareș, reacție furibundă la adresa lui Maru

„Gunoiul ăsta l-a lăsat pe Rareș să moară, iar apoi s-a dus acasă și a făcut live cum o bate pe gagică-sa. Ireal așa ceva!”, a transmis tânărul. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri